Alegeri parlamentare 2024. Cine a fost primul prim-ministru al României? Cum Marel Ciolacu este al 71-lea premier din istoria țării noastre, cel care îi va urma la conducerea guvernului, după constituirea noului Parlament și executiv, va deveni al 72-lea titular al acestei funcții. Cel dintâi a fost numit acum 162 de ani.
Alegeri parlamentare 2024. Cine a fost primul prim-ministru al României? A murit asasinat la 54 ani
Țările Române au fot conduse în perioada medievală de domni, ajutați de ceea ce s-a numit Sfatul Domnesc, iar, mai târziu, sub dominația otomană, Divan.
Nu exista un guvern propriu-zis, nici titulatura de prim-ministru, dar era o ierarhie a dregătorilor, mari boieri ce ocupau cele mai importante funcții în principate.
Protipendada, adică primii cinci ca însemnătate, erau: banul, vornicul, logofătul, spătarul și vistierul. După Unirea din 1859, timp de trei ani, între 1859-1862, Principatele Unite conduse de Alexandru Ioan Cuza au continuat să funcționeze cu două parlamente și guverne diferite.
Dar, la 22 ianuarie 1862, după recunoașterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, Cuza îl desemnează pe Barbu Catargiu cu formarea primului guvern unit și unic al țări, acesta fiind socotit întâiul prim-ministru al României.
Catargiu și-a început concret misiunea, la 15 februarie, în același an, un mandat ce avea să se sfârșescă tragic, abrupt, la 20 iunie 1862, după doar 4 luni de guvernare.
Citește și: Câți prim-miniștri au fost asasinați în România? Un rege și doi premieri au scăpat cu viață
Dar cine era primul șef al guvernului „României mici”?Barbu Catargiu (sau Catargi) s-a născut la 26 octombrie 1807 într-o veche familie boierească, în localitatea Maia, Ialomița, o moșie ce fusese stăpânită pe vremuri chiar și de Mihai Viteazul.
Clopotnița din Dealul Patriarhiei sub care a fost asasinat Barbu Catargiu, în iunie 1862 - Foto: istorie-pe-scurt.ro
A fost fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Ţiţei (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu, fiind descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Între anii 1825 şi 1834, Catargiu a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică la Paris.
Revenit în ţară în 1834 a frecventat cercurile „Societăţii Filarmonice”, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc. Îşi începe activitatea politică ca adversar al domnitorilor Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu, deşi cu ultimul era înrudit.
Din 1837 devine membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti, iar cinci ani mai târziu, este numit director la Departamentul Dreptăţii (Justiţie), apoi ridicat la rangul de clucer, un rang boieresc acordat celor care, cel puțin în perioada medievală, se îngrijeau de aprovizionarea Curții Domnești.
S-a căsătorit cu Ecaterina Virginia Palavicini, care avea origine rusă. Cuplul a avut un singur copil, o fată, Mariţa, care avea să se mărite cu consulul Franţei la Bucureşti, Louis Beclard.
Citește și: HALUCINANT Călin Georgescu NU vrea România în Schengen: Europa e o temniță. Mă bucur că nu am intrat
Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franţa, Marea Britanie şi în alte ţări din Occident interesându-se de viaţa civilă şi de stat, conform historia.ro.
În timpul domniei lui Barbu Ştirbei ocupă funcţii importante şi se manifestă ca un aprig apărător al boierimii. Calităţile sale oratorice, cultura şi energia sa au făcut să devină o personalitate marcantă a conservatorilor.
În perioada luptelor unioniste stă în umbră, astfel că în 1857 nu ia parte la lucrările Adunărilor Ad-Hoc.
Mai mult, doi ani mai târziu îl susţine pe fostul domnitor Gheorghe Bibescu - și nu pe Cuza - în lupta pentru alegerea ca Domnitor al Ţării Româneşti.
Dar, odată cu reușita alegerii lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Țări Române, Catargiu și-a pus știința și energia în slujba mecanismului politic al noii Românii.
Însă, nu în sensul reformator dorit de prințul Unirii, ceea ce l-a adus în conflict cu acesta. La 22 ianuarie 1862, după recunoaşterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl desemnează chiar pe Catargiu cu formarea primului guvern unic al ţării.
Nu era o numire datorată vreunei simpatii, ci se justifica prin faptul că, la acel moment, Barbu Catargiu era șeful grupării conservatoare, reprezentanta intereselor marilor boieri și proprietari de terenuri, fiind și cea mai bine puternică forță din Adunarea Legislativă, primul Parlament Unit al țării.
Statuia lui Barbu Catargiu, amplasată la baza Dealului Patriarhiei - Foto: arhiva
De altfel, în calitate de prim-ministru, Catargiu a înaintat spre dezbaterea Adunării un proiect de lege agrară, un proiect conservator, care nu avantaja țărănimea, așa cum își dorea Cuza, ci încerca să păstreze privilegiile boierimii.
Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziţie liberală şi progresistă, în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Proiectul era susţinut însă de majoritatea Adunării, care era alcătuită, cum spuneam, chiar din marii proprietari de moșii.
Opoziţia, dându-şi seama că proiectul va fi votat, deoarece conservatorii aveau majoritatea, a început să organizeze adunări publice şi campanii în presă, atmosfera politică devenind încordată.
Tot opoziţia a hotărât să organizeze o mare demonstraţie populară pe Câmpia Libertăţii de pe Dealul Filaretului, la 11 iunie 1862, când se aniversau 14 ani de la Revoluţia de la 1848.
Deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia. Catargiu însuși declara, chiar la 20 iunie 1862, ziua morții sale: „Voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei; voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”, potrivit istoriiregasite.wordpress.com.
Au fost practic ultimele cuvinte – ca o profeție - rostite de prim-ministru în fața Adunării Legislative, care-și avea sediul pe Dealul Mitropoliei, azi, Dealul Patriarhiei).
În aceeaşi seară, plecând de la sediul Adunării şi negăsindu-şi trăsura la scară, Catargiu este invitat de Prefectul poliţiei, colonelul Nicolae Bibescu, în trăsura acestuia.
Citește și: Ce însemnau funcțiile boierilor din Țările Române? Cu ce se ocupau clucerul sau stolnicul?
În momentul în care trăsura deschisă a ajuns sub clopotniţa de la Mitropolie/Patriarhie, s-au auzit două focuri de armă: unul l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, la baza creierului, omorându-l pe loc, celălalt a şuierat pe lângă urechea prefectului.
Domnitorul Cuza a fost informat chiar de Nicolae Bibescu că asasinul a reuşit să se facă nevăzut. Catargiu avea doar 54 de ani.
Prezumtivul asasin a fost apoi identificat în persoana unui anume Gheorghe Bogati sau Bogathy, ardelean de origine, fost ofiţer de carieră, bănuit a fi activat ca sppion dublu, atât pentru țările supuse dominației habsburgice și otomane, cât și pentru cele două imperii absolutiste.
În anul asasinatului se găsea în Bucureşti într-un mediu mizer şi imoral, care îl putea determina şi la crimă. Multă lume l-a considerat ucigaşul primului ministru, dar nu a fost niciodată judecat sau condamnat, iar în 1862 a fost investigat superficial.
Spre sfârşitul vieţii, obişnuia el însuşi să se dea drept ucigaşul lui Barbu Catargiu, căutând să stoarcă avantaje din aceasta.
Pentru vinovăţia lui pleda și faptul că, imediat după atentat, starea lui materială s-a îmbunătăţit – devenise un om bogat - precum şi că a părăsit mai târziu ţara, nesimţindu-se probabil în siguranţă, mai scrie sursa citată.
Misterul acestei crime persistă și azi, iar bănuielile au planat inclusiv asupra lui Prefectului poliției, Nicolae Bibescu, ba chiar și asupra lui Cuza însuși, căruia nu i-ar mai convenit acțiunile unui prim-ministru conservator și îndărătnic, așa cum era Barbu Catargiu, care intrau în totală contradicție cu planurile sale reformatoare pentru țară.
Oricum, moartea lui Catargiu este considerată a fi fost un asasinat comandat politic, unul care nu a fost pe deplin elucidat niciodată.
Barbu Catargiu a fost înmormântat la Maia, locul nașterii sale, pe proprietatea familiei, mormântul rezistând acolo până în ziua de azi.
După cum, cu excepția soclului, a rezistat, absolut surprinzător, și statuia lui Catargiu - operă a lui Raffaello Romanelli, artist florentin, ce a lăsat multe lucrări în București, printre care și Monumentul Eroilor Sanitari - ce i-a fost înălțată la baza pantei - mult mai domoală acum un secol și ceva - ce coboară de la Patriarhie, în apropierea locului unde a fost asasinat.
În 1985, statuia a fost mutată la „cimitirul de statui” improvizat, din spatele Casei Scânteii (azi, Casa Presei Libere).
Abia în 2000, ea a fost recuperată de acolo și amplasată în apropierea locului inițial, în micul rond din fața blocului cu 12 etaje ce obturează azi priveliștea către Patriarhie.
Așa s-a sfârșit povestea de viață și de moarte a lui Barbu Catargiu, întâiul prim-ministru al României. Alegerile parlamentare din 1 deembrie vor decide noua structură politică a Parlamentului, din care va rezulta majoritatea ce va propune numele celui de-al 72-lea premier al țării.
