Partidul fondat de Dan Voiculescu va primi subvenție în 2022, printr-o chichiță PNL-PSD

DE Elena Andrei | 22.12.2021 - 22:00
Partidul fondat de Dan Voiculescu va primi subvenție în 2022/foto: ppusl
Partidul fondat de Dan Voiculescu va primi subvenție în 2022/foto: ppusl

Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal),fondat de către Dan Voiculescu va primi subvenție de la bugetul de stat în urma unui amendament la Legea bugetului de stat pentru 2022 prin care este extinsă subvenţia partidelor politice şi la PPUSL.

SHARE

Amendamentul a fost inițiat de câțiva parlamentari, între care și fiul lui Piedone, și a trecut cu ajutorul PSD și PNL.

Situația a fost semnalată pe Facebook de către deputatul USR-PLUS Claudiu Năsui:

„Azi, pe ultima sută de metri a ședinței pentru buget, PSD și PNL au trecut un amendament prin care extind subvenția partidelor politice la PPUSL, adică partidul lui Piedone.

La început am crezut că e vorba de un amendament care să finanțeze noul partid al domnului Orban. Dar nu era asta pentru că specifică clar că vor fi finanțate partidele după numărul de parlamentari de la sfârșitul primei sesiuni parlamentare din 2021. Singurul partid care va beneficia de acest amendament este PPUSL, care are câțiva parlamentari afiliați la PSD.

Găselnița cu „parlamentarii după prima sesiune din 2021” este exact genul acela de decizia arbitrară care ne arată că de fapt ei fac toate astea „pentru că pot”.

Câteodată mai invocă ei principii și valori, dar de fapt aleg doar ce le convine.

Sentința domnului Piedone este așteptată în 2022. Probabil că PNL și PSD se gândesc că partidul domnului va avea nevoie de ajutor în alegeri. Și s-au gândit să-l dea din banii luați prin taxe și impozite".

Amendamentul a fost depus de deputații Steluța Cătăniciu, Grațiela Gavrilescu, Ana Predescu și Vlad Popescu Piedone (fiul primarului Piedone), membri ai PPUSL. Ei au candidat pe listele PSD în 2020, iar acum sunt afiliați grupului PSD din Camera Deputaților.

Citește și

Fostul pușcăriaș Dan Voiculescu publică la Editura Academiei. Lansarea: la Biblioteca Academiei

Dosarul Colectiv, ultimele două zile de dezbateri înainte de pronunțare. Procurorii cer pedepse mari

 

PPUSL nu a avut dreptul la subvenție în acest an. În 2021, au obținut dreptul de a avea subvenție PSD, PNL, USR și AUR pentru scorul obținut la parlamentare și locale, dar și Pro România și PMP pentru rezultatele de la alegerile locale, potrivit Europa Liberă.

Articolul din legea finanțării partidelor politice prevede că printre criteriile de acordare a subvenție de la buget se află și numărul de voturi primite la alegerile generale pentru Camera Deputaților și Senatului. Acest articol nu se va mai aplica în 2022, pentru ca PPU-SL să primească bani de la bugetul de stat, potrivit HotNews.

PPUSL a fost înființat în 2015 de către membrii Partidului Conservator fondat de Dan Voiculescu. De altfel, Dan Voiculescu apare pe site-ul partidului, la echipa de conducere, drept "fondatorul doctrinei umaniste".

PPUSL este partidul din partea căruia fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a candidat la alegerile locale din 2020 și a fost ales primar al Sectorului 5. În decembrie 2019, Piedone a fost condamnat de Tribunalul București la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu în procesul Colectiv, ajuns la final joi, fiind așteptate sentințele finale.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te