Surse judiciare au precizat, că el urmează să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care fostul ministru Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare, sub forma participaţiei improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu, potrivit Agerpres.
Petre Daea i-ar fi cerut lui Adrian Chesnoiu să-i angajeze cunoştiinţa în minister, potrivit documentului. Contactat telefonic de Ştirile TVR, ministrul Agriculturii a susţinut că nu ştie cine este persoana prezentată drept cunoştiinţa sa.
Citește și: EXCLUSIV Buhnici, implicat în afaceri de 15.000.000 lei în ultimii 3 ani. Un milion, rulat în IT
Sursa: Referat DNA: „Chiar la nea' Petrică vă găsirăți să ... Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să-i le rezov", spune fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări.
Citește și: VIDEO Ucraina va primi avioane Gripen, Rafale și Eurofighter. S-a zis cu supremația aeriană a Rusiei
Potrivit documentului DNA, fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să i dea subiectele pentru examenul de angajare a lui Cosmin Mihai Corobea și a încă trei persoane.
Procurorii susțin că Mihai Cosmin Corobea este o cunoștiință a actualului ministru al Agriculturii Petre Daea. Acesta i-ar fi solicitat lui Chesnoiu să îi angajeze cunostiința pe un post de consilier în minister.