Candidații liberali maramureșeni pentru alegerile parlamentare din șase decembrie au intrat pe platforma online pentru a participa la evenimentul de lansare a Programului care a avut loc ieri seară.
Principalele obiective ale PNL regăsite în Programul de Guvernare sunt: creșterea salariului mediu net până la 1.000 euro, majorarea pensiilor cu 46% față de 2019, dublarea alocațiilor, realizarea a 1.000 de kilometri de autostradă și drumuri expres, precum și revizuirea Constituției și aplicarea unor reforme necesare în sistemul judiciar al României.
Liberalii își propun pentru următorii patru ani ca România să aibă cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, iar în ceea ce privește sistemul electoral: revenirea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi și extinderea votului prin corespondență în țară sunt printre obiectivele principale.
Guvernul PNL va sprijini în continuare românii afectați de criza provocată de epidemia de coronavirus prin adoptarea măsurii de prelungire a amânării ratelor bancare până la 1 iulie 2021.
„Avem un Program de Guvernare foarte amplu, bine structurat, cu măsuri și proiecte benefice pentru dezvoltarea Maramureșului. Avem multă muncă de făcut, însă alături de colegii mei liberali din Parlamentul României vom susține toate proiectele benefice pentru dezvoltare și bunăstare în Maramureș și în România.”, a declarat Călin Bota, candidat PNL pentru Camera Deputaților.
Cristian Niculescu Țâgârlaș, candidat PNL pentru Senat este de părere că: „Programul de Guvernare propus de Partidul Național Liberal este cel mai realist, cu proiectele de care maramureșenii și întreaga țară au nevoie.
Voi susține fiecare proiect din Programul de Guvernare și din Planul lui Bogdan în Parlamentul României și am siguranța că peste patru ani vom avea o Românie cu adevărat europeană și un Maramureș din care cetățenii nu vor mai dori să plece.”
Împreună, Guvern liberal - administrație liberală – Parlament majoritar liberal, luptă pentru dezvoltare și bunăstare.
_________________
PNL Maramures, Cod AEP - 11200025.