PNL cere procedură de urgență pentru desființarea secției speciale de anchetare a magistraților

DE Mircea Marian | Actualizat: 01.07.2019 - 16:07
Gheorghe Stan (stânga) și Adina Florea, magistrații cu PSD în suflet care investighează magistrați/FOTO: news.ro
Gheorghe Stan (stânga) și Adina Florea, magistrații cu PSD în suflet care investighează magistrați/FOTO: news.ro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liderii grupurilor parlamentare liberale vor solicita dezbaterea la Senat, în procedură de urgenţă, în cadrul sesiunii extraordinare, a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraților (SIIJ).

SHARE

"Biroul executiv al PNL a mandatat liderii grupurilor parlamentare să solicite ca în sesiunea extraordinară să se dezbată în Senat, în procedură de urgenţă, proiectul de lege iniţiat de PNL privind desfiinţarea Secţiei speciale de cercetare a magistraţilor. Readuc aminte că proiectul de lege iniţiat de PNL a trecut de Camera Deputaţilor prin adoptare tacită şi se găseşte la Senat. Ca atare, am mandatat senatorii şi deputaţii PNL să militeze pentru introducerea pe ordinea de zi, în sesiunea extraordinară, şi pentru adoptarea proiectului de lege al PNL, privind desfiinţarea Secţiei speciale. Readuc aminte că în urma sesizării PNL adresată către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a sesizat Comisia de la Veneţia şi Comisia de la Veneţia a prezentat un punct de vedere clar privitor la desfiinţarea Secţiei speciale de anchetare a magistraţilor, punct de vedere care se regăseşte, de altfel, şi în poziţia GRECO - Grupul Statelor Anticorupţie, şi în poziţiile exprimate de-a lungul timpului de reprezentanţii Comisiei Europene", a precizat el, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Pe 7 mai, Camera Deputaţilor a adoptat tacit propunerea legislativă iniţiată de PNL care prevede desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Proiectul urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este for decizional.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL şi prevede abrogarea art. 881- art. 888 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, a pct. 45 al Art.I şi a Art. II, Art. III, Art. VI din Legea 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 90/2018 şi a punctelor 3 şi 4 ale Art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 92/2018.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te