Liviu Dragnea este acuzat doar de divulgarea de informații secrete de stat. Ludovic Orban a fi depus la DIICOT plângeri penale împotriva celor doi.
Plângerea este legată de scandalul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, precum și adoptarea, în ședința de guvern, a unui memorandum în acest sens.
Citește și: Iohannis, înțepături la Dragnea și Dăncilă: Noi, românii, am ales și Statele Unite și UE
Întrebat la Buzău, unde a participat la o ceremonie de „Ziua Eroilor", de acestă informaţie, Liviu Dragnea nu a comentat subiectul. "Ce pot să comentez la prostia asta, totuşi e Ziua Erorilor, nu mă puneţi să vorbesc de oameni care sunt departe de eroi", a comentat Liviu Dragnea.
Citește și: România blochează o declarație anti-SUA a Uniunii Europene. UPDATE: Replica lui Iohannis
Constituția reglementează, la articolul 109, „răspunderea membrilor Guvernului”. Aici, se arată că „numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvarsite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție.
Orban: Am obligația ca cetățean
Ulterior, într-o conferință de presă, președintele PNL, Ludovic Orban, a explicat de ce a făcut plângere penală împotriva lui Dragnea și Dăncilă. „Am obligația ca cetățean ca, atunci când văd afectarea intereselor României, să fac sesizare pentru cercetarea acestor lucruri. Să fie cercetate toate acțiunile care au dus la adoptarea memorandumului. Să se lămurească faptul dacă a existat un memorandum sau două memorandumuri. Să cerceteteze cineva care poate avea acces la aceste informații”, a declarat liderul liberal.
El a explicat că principalele acuzații se referă la refuzul sau nepunerea la dispoziţia preşedintelui a unor informaţii, uzurparea de funcţie, difuzarea de informaţii nepublice. „Această sesizare e depusă de mine în calitate de cetăţean al României şi am făcut acest demers pentru că l-am considerat o obligaţie morală. Niciodată nu am acceptat să închid ochii când am sesizat astfel de fapte. Ce se întâmpla de o bună bucata de vreme riscă să dinamiteze punţi contruite in zeci de ani de Romania şi alte ţări, riscă să pună în pericol interese fundamentale ale Romaniei, puse pe tarabă ca la talcioc de Dragnea şi acoliţii lui. Asta-i firea mea, nu am putut să stau pasiv şi să nu văd cum România e făcută praf de pigmei”, a precizat Ludovic Orban.
Dragnea: E o lovitură de stat
Liviu Dragnea a revenit cu o nouă declarație despre plângerile penale depuse de Ludovic Orban: "Este o tentativă de lovitură de stat, preluarea puterii în mod nelegitim pentru că asta a urmărit tot timpul
Având experiența cu cele șase case, Iohannis vrea să ia și Palatul Victoria în folosință proprie. E infracțiune în Condul Penal, inducerea în eroare a organelor judiciare", a precizat Dragnea, după ce Orban a anunțat oficial că a depus plângere la Parchetul General.
Liderul PSD și-a reafirmat susținerea pentru Dăncilă și a anunțat că `orice persoană care se va implica în acest demers va fi complice la infracțiuni`.
__________
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea