Şocul cuplului Ceauşescu a fost total, isteria s-a generalizat în vârful piramidei. Mai ales că, în primul rând prin postul de Radio Europa, lumea aflase despre „defecţiunea” sfetnicului de maximă încredere.
Cozmin Gușă o atacă pe campioana olimpică Alina Dumitru pentru că nu-l susține la președinția FRJ
Pacepa nu trădase ţară. O trădase Partidul Comunist Român, înfiinţat acum 100 de ani, pe 8 mai 1921, ca secţie a Internaţionalei Comuniste. Ceauşescu a fost un soldat fanatic al cauzei bolşevice.
Citește și: Interlopul Mircea Nebunu către Bebino: 50 de ani să-ți dea ăștia, sclavule. Tu i-ai legat pe toți
S-a opus din răsputeri oricărei forme de destalinizare reală. Pacepa era conştient de teatrul jucat de Ceauşescu ca „apărător al interesului naţional”. Dictatorul îşi apăra propriul interes, nicidecum pe acela al unui popor umilit şi dispreţuit.
La puţină vreme după evadarea generalului din „lagărul socialist”, poetul de curte Adrian Păunescu a publicat în „Flacără” un „poem” amenințare: „Blestem trădătorului de ţară”. Conţinea cuvintele-cifru: „Păduche de pace, pardon!”
Păunescu are bust într-un parc din inima Capitalei. Pacepa este în continuare denigrat, înjurat, persiflat de lupii vechi şi noi. Fireşte, cu patriotică, păunesciană indignare. Cum altfel?
Voi povesti acum un episod extrem de revelator, neştiut până azi, din perioada când conduceam Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.
Desființarea Secției Speciale o lasă pe Adina Florea fără 150.000 de lei anual
Era în vara anului 2006, convorbire telefonică de peste un ceas cu generalul Ion Mihai Pacepa. Mă suna după ce-mi trimitea un mesaj pe mail. Îi spusesem că urma să plec din nou în ţară pentru coordonarea cercetărilor Comisiei. M-a rugat să-i transmit un mesaj preşedintelui Traian Băsescu.
L-am ascultat atent, era extrem de concis. Îl ruga pe preşedintele României să ţină cont că mesajul venea de la un fost consilier prezidenţial. Îl avertiza că securiştii continuă să intoxice spaţiul public, că dezinformarea este în plină ofensivă.
Pentru a preveni această epidemie de falsificări şi calomnii, sugera generalul, ar trebui investigate depozitele de documente acumulate de Mihai Pelin (1940-2007) şi alţi ciraci ai lui Virgil Măgureanu. Lui Pelin îi încredinţase fostul său coleg de facultate Virgil Măgureanu conceperea şi redactarea Cărţii Albe a Securităţii.
Cele două volume tipărite „pentru uz intern" de SRI erau o combinaţie deliberat deconcertantă de informaţii verificabile şi invenţii, născociri, aiureli securiste. Nici în cazul Pacepa, nici în altele legate de planurile şi interesele fostei Securităţi ori ale SRI, SIE etc, Mihai Pelin nu este un martor credibil.
Gogoşile despre pretinsa pregătire a punerii sale sub acuzare pentru corupţie au fost concepute de Plesită şi ceilalţi scenarişti din Securitate. Prima întrebare pe care mi-a pus-o președintele Băsescu după ce i-a transmis mesajul a fost „Dar mai trăieşte Pacepa?”
Mi-am dat seama atunci cât de perverse şi perfide pot fi dezinformările securiste. „Evident că trăieşte! Am conversat îndelung cu el săptămâna trecută".
Ieri, nici nu apucasem să postez primul text despre decesul generalului că m-am trezit cu mesaje care se îndoiau de acurateţea ştirii. Unele îmi spuneau, pasămite amical, „E mort de multă vreme".
Ştiu bine cazul generalului Doicaru. Am luat cina aici, la Washington, cu fiul său, Vladimir, fostul meu coleg de clasă, şi cu Constantin Răuță, top level defector şi el. Era pe Wisconsin Avenue, cred că tot în 2006. Poate un an mai târziu.
Era la restaurantul japonez Benihana. Vladi şi Constantin s-au dus în anii din urmă. Acum s-a dus şi Pacepa. Dar mai suntem unii care nu înţelegem să cauţionăm prin tăcere resurecţia minciunii. Şi atunci, întreb, cu cine conversam eu la telefon? Cu fantoma generalului Pacepa?
Am citit ieri pe Facebook aceste elocvente rânduri ale profesorului Marian Zulean: „Cineva spunea că Pacepa funcţiona ca o hârtie de turnesol. Cât era viu, unii îl considerau erou, alţii îl considerau trădător. Polarizare maximă. Teză şi antiteză. La anunţarea morţii sale a apărut a treia explicaţie: era doar un corupt. Am citit azi articole scrise de trei istorici spunând acelaşi lucru, în EVZ, Adevărul (pe al treilea nu-l mai găsesc, pentru referinţă). S-a rezolvat dilema Pacepa: nici erou, nici trădător. Verdict final: corupt. «Fondator al corupţiei contemporane». Wow! Să-i fie corupţia uşoară!"
Imediat după ce ştirea rămânerii în Occident a şefului spionajului românesc a devenit publică, moara de rumori a Securităţii s-a dezlănţuit fulgerător.
Două teme repetate, şoptite, vehiculate repetat în chip obsesiv:
1. Corupţia fără egal a generalului care ar fi urmat să fie dezvăluită şi pedepsită; şi
2. Non-românitatea (alogenitatea—sic!) lui Pacepa.
Ţin minte cum îmi spunea un coleg că Pacepa era evreu. Altul spunea că soţia sa din epocă era evreică. Aştept acum şi reluarea acestei zvonistici antisemite. Nu m-ar mira câtuşi de puţin. Folosind un poncif, însă unul cu semnificaţie autentică, în 1978, Ion Mihai Pacepa a ales libertatea.
O Românie într-adevăr liberă nu-l va eroiza. Dar nici nu va perpetua basmele calomnioase scornite împotriva sa de Securitate.
Proxeneții români își plimbă prostituatele ca trupele de circ pentru a nu da de bănuit în Anglia
