Problema asistenței sociale din România nu este atât suma brută cheltuită, cât faptul că ajutoarele sunt acordate atât celor foarte săraci, cât și celor relativ prosperi, care nu au nevoie de o astfel de susținere din partea statului.
De exemplu, în București, sute de mii de familii beneficiază de o subvenție masivă pentru apa caldă și căldura furnizate de RADET.
Unele din aceste familii au nevoie de sprijin, dar altele nu, Bucureștiul fiind cel mai bogat oraș din țară.
Alocația universală pentru copii – care a fost dublată în 2015 și 2019, la inițiativa PNL – este o altă formă de asistență socială acordată indiferent de veniturile beneficiarilor.
Tot sistemul de asistență socială este marcat de fraude și risipă, dar singurul ministru al Muncii care a abordat frontal această problemă, Sebastian Lăzăroiu, membru în Cabinetul Boc, n-a supraviețuit în funcție decât trei luni și jumătate. După Lăzăroiu, niciun demnitar nu a mai abordat problema fraudelor.
Condamnarea lui Liviu Dragnea într-un dosar în care angajatele la direcția de asistență a copilului Teleorman lucrau, de fapt, pentru PSD arată o altă formă de sustragere a acestor bani publici.
Ministerul Muncii nu pare să fi verificat dacă sistemul de angajări fictive funcționează și în alte județe.
Newsweek România vă prezintă un tablou general al complicatului sistem de asistență socială, precum și disputele ideologice din jurul acestor uriașe alocări bugetare.
Majorarea bugetului pentru asistență socială are o miză politică: cea mai mare parte a celor care depind de ajutoarele sociale votează cu PSD.