Ponta, la Antena 3: Avem nevoie urgent de un guvern de uniune națională

DE Alexandru Pop | Actualizat: 13.05.2020 - 11:42

Președintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, a declarat, la Antena 3, că imediat după ce se iese din starea de urgență ar fi nevoie de un guvern de uniune națională.

SHARE

“Cred că ar fi cât mai bine pentru România ca imediat după ce ieșim din starea de urgență, cât mai repede, săptămâna viitoare, luna viitoare, să avem un guvern de uniune națională, un guvern de criză.

Asta ar însemna o moțiune de cenzură, dacă (Ludovic Orban, n.r.) nu își dă demisia. Am votat în februarie și aș vota din nou, pentru că eu cred că ne îndreptăm către o direcție greșită care ne va costa foarte mult“, a declarat Ponta, la Sinteza Zilei. 

El a mai susținut că măsurile restrictive trebuie relaxate. “Am văzut că după 60 de zile, românii sunt tratați ca niște copii mici, care nu învață niciodată, trebuie să îi ținem, să îi batem, să le dăm amenzi, să îi restricționăm. Spuneți cum ne ajutați în această perioadă, să pornim firma, să putem ști sigur ce facem cu copii, să folosim acest necaz la nivel mondial ca să facem ceva ce nu am făcut până acum, de exemplu să ne salvăm agricultura și să mâncăm produse românești, să nu mai importăm tot ce e în supermarket“, a afirmat fostul premier. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te