"Ceea ce traversăm astăzi, cu consecinţe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci şi riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîţu la conducerea guvernului. Gestul premierului de a ne elibera din funcţii fără explicaţii sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanţelor noastre ca prefecţi ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi şi aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier", se arată în scrisoare.
Citește și: Talibanii acuză SUA că au încălcat acordul de la Doha
Prefecţii şi subprefecţii adaugă că susţin depunerea moţiunii de cenzură împotriva premierului, apreciind că este singura soluţie pentru depăşirea crizei politice.
"Ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în faţa românilor sunt mai presus de orice criză declanşată de Florin Cîţu. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a lua cele mai bune măsuri în teritoriu, în contextul unei crize pandemice care încă nu a ajuns la final şi care, în continuare, are nevoie de soluţii în plan local. Am urmărit să punem în aplicare programul de guvernare cât am putut de bine pentru că reformele asumate nu suportă amânare", se mai arată în scrisoare.
Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat joi că a aprobat eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi.
Citește și: FOTO Cătălin Botezatu a făcut-o praf pe Andreea Marin: Ieftin, obosit. Daniela Crudu e mai bine
"În şedinţa de guvern astăzi am aprobat şi eliberări şi numiri de prefecţi. Sunt 42 de decizii, 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, dar MAI va emite 14 ordine de ministru pentru preluarea de atribuţii. Nu numim alţi prefecţi sau alţi subprefecţi, vor fi preluate atribuţiile, situaţia rămâne aşa, exact ca la secretarii de stat, nu se numeşte nimeni pe acele locuri, doar rămân posturi libere şi se preiau din atribuţii", a spus prim-ministrul.