Președintele ales Maia Sandu: o nouă speranță pentru cetățenii Republicii Moldova

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 16.11.2020 - 18:33
Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova
Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova

Maia Sandu a fost singurul candidat la președinție care a făcut această campanie electorală despre cetățenii Republicii Moldova.

SHARE

Președintele Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European, deputatul european David McAllister, și președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, deputatul european Siegfried Mureșan, au trimis un mesaj de susținere pentru Maia Sandu, pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

„Dorim să transmitem cele mai calde felicitări Maiei Sandu, președintele ales al Republicii Moldova, pentru o victorie răsunătoare la alegerile prezidențiale din duminica trecută. Este o victorie pentru democrația din Republica Moldova. Acesta este un nou început în relațiile UE – Republica Moldova.

Maia Sandu a fost singurul candidat la președinție care a făcut această campanie electorală despre cetățenii Republicii Moldova. Ea a pus interesele și nevoile fiecărui cetățean în centrul campaniei sale. Angajamentul ei incontestabil față de statul de drept și combaterea corupției le-a dat oamenilor speranța unui viitor mai bun, iar rezultatul electoral a fost clar.

Am dori, de asemenea, să-i felicităm pe toți cetățenii Republicii Moldova care au ieșit la vot, în special Diaspora. A fost impresionant să vedem că nici cozile lungi, nici multele ore de călătorie sau condițiile meteorologice nu au descurajat Diaspora în a-și alege noul președinte. Un mare exemplu de responsabilitate și datorie civică.

În timp ce victoria Maiei Sandu aduce o gură de aer proaspăt pentru calea democratică a țării, sunt necesare în continuare eforturi substanțiale. Uniunii Europene îi este mult mai bine cu un președinte proeuropean în vecinătatea sa estică imediată.

Această victorie este foarte importantă pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Suntem pregătiți să susținem Republica Moldova și cetățenii acesteia. Așteptăm cu nerăbdare o cooperare fructuoasă și primirea președintei Sandu în Parlamentul European”, este mesajul transmis de președintele Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European și președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te