Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici va fi cel care va avea o întâlnire, marţi, la sediul ministerului, cu primarii de municipii din România pe tema proiectului de buget pentru anul 2019, potrivit Mediafax.
Asociația Municipiilor din România (AMR) solicitase o întâlnire de urgenţă, marţi, şi cu premierul Viorica Dăncilă, dar aceasta nu va fi participa la întrevedere, au adăugat sursele citate. Astfel, şeful Executivului l-a desemnat pe Eugen Teodorovici şi echipa de la finanţe a ministrului să poarte discuţiile cu primarii de municipii.
„În semestrul II din anul 2018 , dar și în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului.
Este pentru prima oară în istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate, astfel încât la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipă guvernamentală”, arată primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă.
Edilii arată, în scrisoarea transmisă Guvernului, că proiectul de Lege a bugetului de stat pe anul 2019 nu a fost dezbătut şi acuză Executivul că au aflat din presă că proiectul va fi adoptat până joi.
Tot din surse neoficiale sunt şi speculaţiile, arată AMR, referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, respectiv :
-20% la bugetul local al judeţului;
-45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, faţă de procentul de 60% solicitat de structurile asociative.