„Ieşi afară, javră ordinară” şi „Iohannis, nu uita, Rahova e casa ta” scandează protestatarii, conform News.ro.
Câteva zeci de persoane s-au strâns, duminică, la protestul „Demisia Iohannis! Dragnea în libertate! Apel la Patriotism!”, organizat pe reţelele de socializare.
Potrivit organizatorilor, la protest au fost chemaţi doar „patrioţii adevăraţi”.
„Nu degeaba s-au luptat stămoşii noştri pentru ţară, începând de la cei mai mari domnitori, până la Liviu Dragnea! Libertateeee, Liviu Dragnea!!!! Jos, Iohannis trădătorul/impostorul/dictatorul!!! Haideţi să strângem rândurile şi să îi arătăm sasului că nu îi aparţin aceste meleaguri şi nu îi dăm voie să ne rupă ţara!!!!!!!!”, au transmis organizatorii pe pagina evenimentului.
Participanţii la protest scandează lozinci împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi îşi arată susţinerea pentru Liviu Dragnea.
„Ieşi afară, javră ordinară”, „Iohannis, nu uita, Rahova e casa ta”, „Şi noi suntem români” sau „Dragnea, te iubim, că ca tine nu găsim” sunt doar câteva dintre lozincile scandate de protestatari.
De asemenea, manifestanţii au foi pe care au scris „Liviu, deţinut politic, libertate" şi „Fără excroci imobiliari la Cotroceni”. Unii dintre manifestanţi au steaguri tricolore.
Potrivit anunţului de pe pagina evenimentului, protestul ar trebui să se desfăşoare până la ora 15.00