Primarii, parlamentarii sau miniștrii pot cumula pensia cu salariul potrivit unei excepții din proiectul de lege adoptat miercuri de Guvern care prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani și elimină cumulul pensiei cu salariul la bugetari.
Este vorba despre persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție, sunt exceptate de la interdicția de a cumula pensia cu salariul. Motivul: pentru a respecta o decizie a Curții Constituționale, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Citește și: De ce primarii, parlamentarii sau miniștrii pot cumula pensia cu salariul. Explică Turcan și Cîțu
Newsweek România a identificat o serie de parlamentari care își vor păstra și pensia specială.
Deputatul PSD Dumitru Coarnă s-a pensionat la vârsta de 45 de ani, iar acum primește, potrivit propriei sale declarații de avere, o pensie de 5.000 de lei. Pensia medie, lunară este, în România, de 1.436 de lei. Astfel, Coarnă - care a ieșit la pensie cu două decenii înaintea unui muncitor sau inginer - încasează patru pensii medii.
Citește și: Pensionat la 45 ani, viitorul deputat PSD Coarnă - pensie: 5.000 lei, leafa de sindicat: 14.700 lei
Georgel Badiu are 52 de ani. Cel puțin din 2019 (51 de ani), Georgel Badiu este la pensie. El primește, anual, o pensie de la Ministerul de Interne în valoare de 85.200 de lei, adică 7.100 de lei pe lună. Pensia minimă, în România este de puțin peste 700 de lei.
Citește și: Pensionar MAI la 50 de ani cu 7.000 lei/lună, deputatul AUR Georgel deplânge soarta românilor săraci
Generalul Mircia Chelaru, fost șef al Statului Major General, a primit, în 2019, o pensie specială de 106.800 lei/ an.
Nicolae Roman, suspectat că ar fi participat la represiunea de la Timișoara, din decembrie 1989, are o pensie de 165.000 lei, pentru anul fiscal 2019. Soția sa este tot pensionar al ministerului Apărării și a primit 62.000 de lei, tot în anul fiscal 2019.
Chelaru și Roman sunt parlamentari AUR.
Citește și: Generalii AUR: pensii speciale, plus o poprire ANAF după o condamnare penală