PSD a pus în dezbatere joi, la Palatul Parlamentului, un proiect de lege privind susținerea tinerelor familii cu copii, pe care a anunțat-o ca prima inițiativă dintr-un amplu program național de stimulare a natalității propus de acest partid.
„Orice om politic responsabil din România este conștient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România, ca stat, ca neam, este de natură demografică: declinul populației.
Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă de viaţă şi de moarte pentru o economie: deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii.
Singura soluție pentru această problemă este stimularea natalității, în paralel cu combaterea migrației forței de muncă”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a amintit că numărul de copii români născuți în străinănte depășeste pe cel de copii născuți în România.
„Și asta este foarte grav! Pe acești români trebuie să-i încurajăm să se întoarcă într-o țară unde merită să trăiască, unde să-și crească copii! Dar pentru asta și ei, și românii rămași în țară, trebuie să beneficieze de un suport real din partea statului român”, a precizat președintele social democrat.
Ce conține legea privind susținerea tinerelor familii cu copii
1. creșterea alocațiilor;
2. deduceri pentru salariații cu copii;
3. tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învățământul preșcolar, public și privat, în creșe și grădinițe, incluzând prevederi speciale pentru familiile monoparentale și pentru cele cu mai mult de 3 copii.
„După cum vedeți am facut trei schimbări majore în abordarea noastră: vrem să punem accentul pe servicii educaționale și de sănătate și nu pe acordarea unor sume de bani.
Din punctul meu de vedere, soluția pentru natalitate nu ține doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocației. Sunt doar un punct de plecare. Familiile tinere au însă nevoie de servicii: de creșe moderne, de grădinițe, școli și atferschool-uri, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de întreaga infrastructură de servicii sociale, de educație și sănătate, după ce se termină concediul de maternitate”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a menționat că în ceea ce privește voucherele pentru creșe și grădinițe acestea vor putea fi folosite, atât la stat, dar și la privat. Dacă statul lasă mult de dorit în ceea ce privește creșterea infrastructurii, e normal să dăm o șansă mediului privat care se mișcă mai repede.
„Este necesară implementarea unor deduceri pentru salariați, în funcție de numărul de copii. Este doar un prim pas. Tinerele familii trebuie sprijinite și în ceea ce privește achiziționarea unei locuințe sau a uneia mai mari, trebuie ajutate pe perioada în care copilul este mic, inclusiv prin suspendări ale plății ratelor (bineînțeles, cu sprijinul statului)
Din păcate, am văzut că până acum guvernele de dreapta au abordat problema natalității doar la nivel declarativ. Chiar și președintele Iohannis a vorbit de la începutul primul.ui său mandat de proiectul «România Educată», dar nici acum, aproape de finalul celui de-al doilea mandat, nu e prezentat nimic concret”, a menționat președintele social democrat.
Marcel Ciolacu a criticat și „joaca guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR de-a uite alocația mărită, nu mai e alocația mărită, creșterea vârstei de pensionare (care apropo, din acest punct de vedere, creșterea vârstei de pensionare a viitoarelor bunici devine un obstacol pentru femeile care nu își pot permite bone), amânarea deducerilor din impozitul pe profit al cheltuilelilor cu educația timpurie (prin OUG 19/2021 s-au supendat aceste deduceri pana la data de 31 decembrie 2021), folosirea oportunității PNRR pentru sponorizarea firmelor prietenilor de casă, și mai puțin pentru creșterea infrastructurii de creșe, grădinițe și școli, creșterea alarmantă a împrumuturilor astfel încât astăzi, când vorbim, fiecare nou născut din România are déjà de plată 2000 de euro în contul împrumuturilor lui Orban și Cîțu.”
Planul pentru stimularea natalității
„Toate acestea nu au condus la încurajarea tinerelor familii, ci dimpotrivă. S-a și văzut ! În 2019 și 2020 în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani !
În planul mai larg pe care îl avem în ceea ce privește creșterea natalității, vrem să includem și pachetul minim de servicii, precum și: stimulente pentru frecventarea scolii în vederea reducerii abandonului școlar, sprijin pentru fertilizarea in vitro, reducerea vârstei de pensionare în funcție de numărul de copii, acces la proiectele finanţate din fonduri europene şi pentru unitățile de învățământ preuniversitar private, înființarea de after-school-uri, atât de către stat, cât și stimularea entităților private pentru a face noi investiții în domeniul educațional”, a anunțat Marcel Ciolacu.