Reprezentanții Poliției și ai MAI, absenți de la audierile din Parlament pe cazul Caracal

DE Mircea Marian | Actualizat: 29.07.2019 - 19:48
Comisia de apărare a Camerei Deputaților Foto: cdep.ro
Comisia de apărare a Camerei Deputaților Foto: cdep.ro

Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor a început, luni, audierile în cazul tragediei de la Caracal.

SHARE

La şedinţă au participat reprezentanţi ai STS, general de brigadă Sorin Bălan, prim-adjunctul STS, şi colonelul Florin Feticu, însă lipsesc cei ai Internelor.

Mai mulţi deputaţi din comisie au criticat lipsa reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne.

Preşedintele comisiei, Dorel Căprar, a precizat că a avut o discuţie cu ministrul de Interne şi acesta va fi invitat ulterior la audierile pe această temă. 

 Prim-adjunctul STS, general de brigadă Sorin Bălan, a declarat, la audierile din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor că toate cele trei apeluri efectuate la 112 de către Alexandra în data de 25 iulie au fost procesate corect din punct de vedere legislativ şi operaţional.

Citește și Cazul Caracal: Poliţistul care a vorbit cu Alexandra nu a cerut date despre locul unde se afla


„În primul rând, o să prezentăm înregistrările celor trei apeluri de urgenţă ale minorei la 112 şi ale altor înregistrări la 112 în legătură cu acest caz. Vom prezenta fluxul operaţional în cazul celor trei apeluri, vom realiza prezentarea analizei modului de operare conform legislaţiei în vigoare la nivelul STS, conform OUG 34/2008. Vom face referire la funcţionalitatea tehnică a sistemului 112 în zilele de 25 şi 26 iulie. Având în vedere că toate aceste informaţii sunt clasificate şi că urmează să prezentăm un raport şi CSAT, aş avea rugămintea să-mi permiteţi să nu răspund la întrebări şi să prezent concluziile ultimelor două puncte", a afirmat Bălan.

Citește și Ionel Vasilca, șeful STS, a demisionat. Serviciul a fost acuzat că nu a localizat locul crimei

El a spus că, "din punct de vedere tehnic, din interogarea registrelor de sistem, rezultă clar faptul că în sistemul informatic 112 nu s-au înregistrat disfuncţionalităţi, echipamentele informatice au funcţionat normal, după cum rezultă din verificările tehnice ale sistemelor informatice".

„Sistemul nu a generat erori de funcţionare pe perioada operării apelurilor de urgenţă efectuate de către apelantă, din punct de vedere operaţional. Din punctul de vedere al analizei modului de gestionare a celor trei apeluri de urgenţă din data de 25 iulie, coroborat cu prevederile OUG 34/2008, ale manualului de operare (...), putem concluziona foarte clar că cele trei apeluri au fost procesate corect din punct de vedere legislativ şi operaţional", a adăugat Bălan.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te