Rovana Plumb a donat 800.000 de lei la PSD, deși câștigă, anual, de șase ori mai puțin

DE Petre Bădică | Actualizat: 30.08.2019 - 13:11

Fostul ministru Rovana Plumb nu poate justifica, din venituri, ultima donație făcută la partid.

SHARE

Rovana Plumb, devenit europarlamentar PSD la alegerile din 26 mai și în cărți pentru funcția de comisar european, a donat 800.000 de lei pentru PSD în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, potrivit situației „contribuțiilor competitorilor electorali declarate în campania electorală pentru alegerea membrilor” făcută publică de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Donația către PSD se regăsește și în declarația de avere a Rovanei Plumb publicată în vara anului 2019, fostul ministru susținând că a împrumutat cei 800.000 de lei.

Informații la secret

Suma donată este de șase ori mai mare decât veniturile Rovanei Pulmb din 2018, care sunt de 140.000 de lei. Rovana Plumb nu are bani în conturi, potrivit declarației sale de avere.

Citește și AEP: PSD nu va primi nici un leu rambursare pentru campania de la europarlamentare

Mai mult, actualul europarlamentar încalcă legea neprecizând de unde a împrumutat cei 800.000 de lei pentru a dona la partid.

Asta nu este singura inadvertență din declarația de avere a Rovanei Plumb. Familia Rovanei Plumb trebuie să achite rate la un credit de 800.000 de euro pe care l-a luat în 2007 și care este scadent în 2030.

Rovana Plumb trebuie să achite rate lunare de peste 4.000 de euro. Anul trecut, familia Rovanei Plumb a avut venituri totale de aproape 170.000 de lei, adică 3.000 de euro. De unde reiese că Plumb trebuie să aducă 1.000 de euro de acasă pentru a-și plăti ratele la bancă.

Rate de 11.000 euro pe lună

După donația la partid, ratele Rovanei Plumb s-au mărit la un total de 11.200 euro pe lună. Creditul/donația la partid de 800.000 de lei (173.000 euro) trebuie plătit în doi ani. Chiar și fără dobândă, Rovana Plumb trebuie să plătească rate de 7.200 euro pe lună.  

În plus, Rovana Plumb are cheltueli, lunare, uriașe ea având de plătit utilități pentru o casă de peste 670 de metri pătrați în comuna Pantelimon. Probabil, pensia soțului (27.000 lei pe an) nu ajunge pentru întreținerea casei din Pantelimon achiziționată, cel mai probabil, din creditul de 800.000 de euro.

E posibil ca Rovana Plumb să fi pus la saltea o parte din banii câștigați ca europarlamentar în urmă cu șapte ani și să cheltuie, lunar, din ei. Rovana Plumb nu a putut fi contactată.    

Citește și: Rovana Plumb a plătit rate de 4.000 euro dinpensia de 400 euro a tatălui

Newsweek România a căutat-o pe Rovana Plumb pentru a explica sursa banilor, dar aceasta nu a răspuns deocamdată.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te