Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Executivului, cei care accesează butonul Brexit vor fi direcţionaţi automat către pagina http://brexit.gov.ro, care se adresează cetăţenilor români, inclusiv operatorilor economici interesaţi să obţină informaţii cu privire la procesul retragerii Regatului Unit din UE (Brexit) şi la efectele acestuia asupra României.
"Pagina oferă informaţii şi link-uri utile referitoare la schimbările care vor avea loc în relaţia cu Regatul Unit în următoarele domenii: reglementări vamale, taxe, certificate; transport, autorizaţii; mediu de afaceri; mobilitate şi cetăţeni; justiţie şi afaceri interne. De asemenea, cetăţenii, mediul de afaceri şi toate părţile interesate vor găsi aici adresele de contact ale principalelor instituţii care pot oferi clarificări suplimentare pe subiectele aflate în aria lor de competenţă", se arată în postare.