Tánczos Barna: Astăzi, alternativa la această coaliție nu există

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 02.09.2021 - 17:16
Tánczos Barna: Astăzi, alternativa la această coaliție nu există. Foto Inquam Photos/George Călin
Tánczos Barna: Astăzi, alternativa la această coaliție nu există. Foto Inquam Photos/George Călin

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, afirmă că nu există o altă alternativă la actuala coaliție de guvernare formată din PNL, USR PLUS și UDMR

SHARE

„Astăzi, din punctul meu de vedere, alternativă la această coaliţie nu există şi orice discută, orice partid de opoziţie şi oricine încearcă acum să strângă semnături pentru a susţine o moţiune de cenzură, nu cred că soluţiile alternative, în momentul de faţă, există", a adăugat Tánczos Barna, ministrul Mediului, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Mediului a mai arătat că UDMR a cerut de mai multe ori ca programul „Anghel Saligny" să fie analizat cu prioritate, să se facă avizarea actului normativ în cel mai scurt timp posibil.

„Din punctul nostru de vedere, al Ministerului Mediului, de exemplu, acest program rezolvă o problemă uriaşă, a infringementului pe gospodărirea apei menajere. România, astăzi, are un infringement care, mai mult ca sigur, dacă nu luăm măsuri şi nu finanţăm sistemele de colectare şi de epurare a apelor menajere, se va extinde.

Citește și: Miniștrii USR evită să-l atace pe Cîțu: tăcere pe Facebook, Teleman scrie că este „bine intenționat”

Avem infringement pentru localităţile mai mari de zece mii locuitori şi se va extinde şi la localităţile mai mici, dacă nu rezolvăm problema. Pentru noi, Ministerul Mediului, fondul de 1 miliard de Euro din PNRR nu este suficient.

Conform estimărilor Băncii Mondiale, România are în momentul de faţă nevoie de peste 20 miliarde de Euro pentru a construi sută la sută şi a implementa în fiecare localitate sisteme de colectare şi epurare a apelor menajere. Acest lucru se poate face doar dacă folosim la maxim PNRR, POIM, fondurile europene şi fondurile naţionale.

Citește și: Cum a căzut interlopul Dorel Chiroaica, membru marcant al grupării Garda de Fier

Deci, de aceea, noi am avut discuţii şi dialog constant şi permanent cu Ministerul Dezvoltării, cu domnul ministru Cseke şi am susţinut de la bun început acest program. În urma discuţiilor din coaliţie şi dintre ministerele de resort s-a ajuns la această situaţie, care ieri (miercuri - n.red.) s-a terminat cu solicitarea domnului prim-ministru de revocare din funcţie a fostului nostru coleg, domnul ministru Stelian Ion", a mai declarat Tánczos Barna.

Ministrul Mediuli a adăugat că UDMR a luat act de decizia de demitere a ministrului Justiţiei, punctând faptul că este atributul premierului de a face acest lucru cu orice ministru.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te