Ministrul Mediului a respins informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora șeful Asociaţiei Vânătorilor „Botos” Ojdula, unde a fost ucis ursul Arthur, ar fi unchiul său.
„Am constatat cu surprindere că mai multe portaluri web au publicat, în cursul zilei de ieri (joi - n.r.) și astăzi (vineri - n.r), informația conform căreia un cetățean din județul Covasna, președintele unei asociații de vânătoare, ar fi rudă cu mine, mai exact unchiul meu.
În susținerea acestei afirmații, semnatarii articolelor își fundamentează speculația astfel: eu și acest domn avem același prenume. E ca și când am spune (mergând pe același raționament) că toți cei care se numesc Ion în țara aceasta sunt rude de gradul unu, doi sau trei doar pentru că prin botez au primit acest prenume. Este cea mai mare minciună pe care am auzit-o! Fac parte din familia Tánczos, în niciun caz din familia Barna, iar unchii mei se numesc Tánczos Imre, Tánczos István(†), Tánczos Gábor(†) și Tánczos Ágoston(†)”, a scris Tánczos Barna pe Facebook.
Ministrul Mediului cataloghează situația ca fiind „inadmisibilă”.
„Înțeleg că aceste publicații online au făcut o confuzie între nume și prenume, însă este absolut inadmisibil ca o speculație subiectivă a unor persoane să fie prezentată în spațiul public ca adevăr absolut. Le solicit autorilor acestor articole să-și asume și să corecteze această dezinformare”, a precizat ministrul Mediului.