ALDE este cotat sub pragul electoral și sunt șanse să nu mai intre în Parlament. Ponta a încercat să se apropie de PSD dar a fost respins de unii baroni.
Astfel încât, în lipsa altor partenri, Pro România și ALDE ar putea ajunge, din nou, împreună. Pro România și ALDE au fost într-o alianță la alegerile prezidențiale unde au susținut un candidat comun, pe Mircea Diaconu.
Pe 11 noiembrie 2019, Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, susține că în urma alegerilor prezidențiale alianța dintre ALDE și Pro România s-a rupt.
„Astăzi, alianţa noastră electorală cu Pro România s-a încheiat. Fiecare partid porneşte pe drumul său, separat", a anunţat Varujan Vosganian.
Sunt șanse, iată, ca drumurile să se unească din nou.