„Dacă tot stăm aşa pe lăbuţele din spate, ca să nu zic altfel, aşteptăm să mai ne mângâie cineva pe frunte, nu o să primim nimic niciodată. E un război economic, sunt alte interese, e în regulă, dar uitaţi, acum au nevoie de noi, că grânele, că Ucraina, că transport, că Franţa”.
El susţine că România nu mai trebuie să negocieze nimic în privinţa Spaţiului Schengen.
Citește și: Mihai Tudose plătește leasing la Mercedes două treimi din ce câștigă oficial
“E da sau nu, nu negociem nimic. E da sau nu. Bă, ne vreţi sau nu? Dacă nu ne vreţi, măcar spuneţi-ne şi am închis subiectul. Tot stau aşa şi mă pregătesc pentru şi aştept că se întoarce olandezul iar sau mai se gândeşte nu ştiu cine, nu ştiu ce. Am înţeles. Eu aşa aş pune problema. Nu ne vreţi, am înţeles că nu ne vreţi. Dacă nici acum…toate criteriile sunt îndeplinite, nu aveţi decât să luaţi decizia. Ok, în regulă, nu mai vrem noi şi hai să vedem cum faceţi cu mărfurile pe aici. Aş juca-o într-un mod normal pentru că nu este normal…dumneavoastră spuneţi că nu e sportiv, dar ce fac ei cu noi e ok? Câte palme să iau până când să reacţionez? (…) Ar duce la tranşarea problemei. Am înţeles, nu ne vreţi, am închis-o şi gata, nu mai vrem nici noi”, a precizat europarlamentarul
Întrebat dacă a discutat acest subiect cu liderii europeni atunci când era premier, Tudose a răspuns: “Da, am discutat, am discutat cu Juncker. Din păcate, ştiţi cum a fost, nu am apucat să o duc la bun sfârşit. Atunci cu martori Juncker a spus că în maxim un an până la preşedinţie va trebui să terminăm cu MCV-ul şi cu Schengenul. Adică până în 2019. După, ce s-a întâmplat, a preluat Dragnea toată puterea, legi, justiţie, nenorocire, s-a închis”, a povestit Mihai Tudose.
El a mai fost întrebat care este orizontul de timp ca România să scape de MCV.
“Nu avem nicio problemă, nici cu MCV-ul, nici cu Schengen-.ul. Noi nu avem nicio problemă, noi ne-am îndeplinit criteriile. Nişte oameni s-au angajat că dacă le îndeplinim, fac chestia asta. Ar trebui noi să fim băieţii buni, care totdeauna zic săru’ mîna şi ăia ne tot dau cu ceva în cap. (…) Noi suntem de acord cu tot ce vor ei şi ei nu prea sunt de acord cu ce vrem noi”, a explicat Mihai Tudose.