Reacția lui Iohannis a fost calmă, susțin sursele participante la întâlnire. ”Foarte bine, ar fi anormal să nu aveți”, le-ar fi spus Președintele celor de la USR, potrivit Digi24.
Președintele Iohannis le-a cerut liderilor USR să colaboreze cu PNL, inclusiv într-o guvernare comună, pentru că ”trebuie făcut ceva pentru România”. Dacă USR și PNL nu își unesc eforturile pentru a construi împreună, există pericolul revenirii PSD în forță, i-a avertizat Klaus Iohannis, amintindu-le de victoria zdrobitoare a PSD la alegerile parlamentare din 2016.
Useriștii însă nu s-au arătat dispuși să intre la guvernare, lucru pe care l-au comunicat apoi și în declarațiile publice. Preşedintele USR, Dan Barna, a precizat marţi, la finalul consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că moţiunea de cenzură va fi depusă "cel mai probabil" săptămâna viitoare.
"Am încercat să analizăm şi calendarul posibil în perioada următoare şi am discutat şi pe marginea moţiunii de cenzură, pe care Opoziţia o va depune săptămâna viitoare, cel mai probabil. Şi am analizat diverse scenarii pentru viitor, din perspectiva aceasta, a posibilităţii ca moţiunea să treacă", a arătat Barna în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Cotroceni.
Liderul USR a menţionat că formaţiunea sa va susţine la nivel parlamentar "orice variantă de guvern non-PSD" care îşi va asuma o serie de obiective pe care Uniunea Salvaţi România le-a susţinut în ultimii trei ani.