Premierul din guvernul de coaliție PSD-PNL-UDMR nu va putea să demită un ministru după bunul său plac, ci va trebui să discute despre asta în coaliție și să aducă argumente, a arătat luni seara, la Digi24, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, care a spus că aceste lucruri vor fi stipulate într-un regulament de funcționare a coaliție care urmează să fie elaborat.
„Am învățat ceva, credem noi, din protocoalele trecute, sau mai bine zis din lipsa de protocol din alianța trecută, care a dus până la urmă și la conflicte și la căderea guvernului. Noi avem un acord politic în care am stabilit regulile fundamentale pentru luarea deciziilor”, a spus Vasile Dîncu.
„Noi dăm premierului posibilitatea să decidă, însă evident că vom stabili niște reguli de consultare, pentru ca să nu ajungem la conflict. Și noi am spus că regula fundamentală este: ducem specialiști acolo, în guvern, și, pe de altă parte, nu acceptăm să ținem doar politic oameni care greșesc și care nu-și îndeplinesc ca lumea sarcinile din guvern”, a afirmat liderul social-democrat.
Citește și: Valeriu Gheorghiță: Există un scenariu catastrofal al unei tulpini care să evite răspunsul imunitar
Acordul politic al coaliției va cuprinde niște reguli fundamentale pentru luarea deciziilor și pleacă de la o premisă „foarte importantă pentru funcționarea coaliției”, și anume principul de a nu muta problemele politice în Guvern în fiecare moment, a menționat Vasile Dîncu.
„Am încercat să păzim guvernul, să-l lăsăm cu programul de guvernare și să încercăm să gestionăm în Consiliul Coaliției lucrurile care sunt politice și care sunt discutabile. Până la urmă, trebuie să-i dăm premierului și echipei de conducere forța de a lua decizii conform programului de guvernare și conform legii răspunderii ministeriale”, a explicat social-democratul.
Citește și: VIDEO Șoșoacă, nou circ cu masca în Senat. Și-a pus-o după ce un senator a sunat la 112 din plen
„Sperăm că vom reuși, chiar dacă există acest bicefalism în PNL, unde premierul nu este și președintele partidului, dar avem un protocol pe care l-am semnat deja și în zilele următoare cu siguranță că vom lucra și la un fel de regulament de funcționare a coaliției în care vom încerca să punem reguli cât mai precise ca atunci când, de exemplu, premierul are intenția să schimbe pe cineva, să nu se întâmple cum s-a întâmplat în dățile trecute”, a arătat Vasile Dîncu.
Dacă premierul va dori să schimbe pe cineva, propunerea trebuie să treacă prin anumite „instanțe ale coaliției”, care să verifice temeinicia unei astfel de decizii, dar în cele din urmă premierul să rămână cel responsabil, a explicat Vasile Dîncu, care va ocupa funcția de ministru al apărării în viitorul guvern condus de Nicolae Ciucă.
Altfel spus, a exemplificat Dîncu, dacă premierul ar avea vreo nemulțumire la adresa unui minstru PSD, va trebui să meargă la Coaliție ca să ceară să-l schimbe pe ministrul respectiv. „Evident, este o chestiune de civilizație politică până la urmă acest lucru, să ceară eventual cu dovezi schimbarea lui, dar să nu-l poată schimba chiar fără nicio întrebare, fără niciun fel de consultare cu președintele partidului respectiv”, a adăugat Vasile Dîncu, subliniind că i se pare o chestiune „rezonabilă”.