"Am vorbit puţin şi de mai multe ori am avut această discuţie, că am preferat să nu apărem atât de mult la televizor. Vreau să vă spun că toată această abordare a fost în favoarea alocării timpului pentru mai multă activitate, pentru mai multă coordonare, pentru mai multă consultare, pentru mai mult dialog cu partenerii sociali şi cu societatea civilă şi, desigur, mai multă muncă la nivelul Guvernului.
Consider că aşa este onest faţă de oameni, să le spunem întotdeauna adevărul şi la fel vom face şi în anul viitor, vom apărea mai puţin la televizor şi vom prefera să facem mai mult la nivelul instituţiilor guvernamentale, astfel încât acest lucru să se poată resimţi prin măsurile pe care le luăm pentru a ne îndeplini obiectivele din programul de guvernare", a spus Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.
Citește și: Papa Francisc îndeamnă la rugăciune pentru papa emerit Benedict. Starea de sănătate s-a înrăutățit
El a adăugat că Guvernul va face în aşa fel încât "să asigure întreg cadrul legal şi financiar pentru continuarea investiţiilor".
Citește și: VIDEO Centura municipiului Tecuci, dată în trafic. Are 7 km și a costat 41,73 milioane de lei
"Nu există altă soluţie în acest moment decât continuarea investiţiilor, susţinerea investiţiilor, susţinerea mediului de afaceri, asigurarea locurilor de muncă şi, desigur, celelalte măsuri care vizează sprijinul cetăţenilor vulnerabili. Ca atare, vom face în aşa fel încât anul viitor, după experienţa acestui an la guvernare, să fie unul mai bun pentru activitatea Guvernului şi, desigur, să se concretizeze în decizii mai bune pentru cetăţenii ţării", a subliniat premierul, potrivit Agerpres.