Ludovic Orban a spus că este nevoit să comunice public decizia liberalilor în condițiile în care partenerii de discuții au încălcat înțelegerea de a comunica în comun și le-a cerut celor din USR-PLUS "respect față de parteneri și cetățeni", astfel încât "să fie evitată declanșarea unui război mediatic".
" Constatând că mandatul inițial prin care PNL a decis să desemneze candidat pentru funcția de premier pe Florin Cîțu și pe subsemnatul pentru președinte al Camerei Deputaților a generat probleme, am luat decizia de a flexibiliza mandatul, ţinând cont de solicitările partenerilor noştri, care au solicitat să aibă președinte la Camera Deputaţilor.
Ca atare, PNL a decis următorul mandat: în primul rând mandatul de a continua negocierile cu USR-PLUS, cu UDMR şi cu grupul minorităţilor pentru formarea unei coaliţii.
PNL, având o pondere de 55% în cadrul acestei majorități parlamentare, consideră legitim să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru și un candidat pentru funcția de președinte al uneia dintre Camere.
Avem două posibile variante - Florin Cîțu premier și subsemnatul candidat la președinția Camerei Deputaților.
În cazul în care nu se vrea această variantă, acceptăm şi varianta în care PNL să desemneze premier şi să nominalizeze un candidat la şefia Senatului. Candidat în această situaţie este preşedintele PNL, subsemnatul, şi candidat la funcţia de preşedinte al Senatului, domnul senator Florin Cîţu.
Sunt nevoit să comunic public pentru că înțelegerea avută nu a fost respectată. Solicit partenerilor respect, pentru a evita declanșarea unui război mediatic.
Dezmint orice minciună lansată pe surse de unii sau de alții.
Mandatul nostru e formarea unui guvern cu USR-PLUS, UDMR, minorități.
Sunt convins că în perioada următoare va exista mai multă înțelepciune și mai mult respect", a declarat Ludovic Orban la finalul ședniței Biroului Politic Național al PNL.