Pe de altă parte, el nu a purtat mască așa cum cere legea.
Doar deputatul UDMR Vass Levente și Victor Ponta nu au purtat mască în timp ce luau cuvântul de la tribuna Parlamentului.
„Au trecut cinci luni de la închiderea şcolilor, de la începutul pandemiei în România. Astăzi suntem încă în starea medicală când pacienţii internaţi în secţiile COVID-19 şi mai ales bolnavii din secţiile de ATI nu au medic curant. Pacienţii sunt "moşteniţi" de medicii care intră în gardă. Dacă încerci ca medic să obţii informaţii şi, toată stima faţă de colegi care lucrează în astfel de secţii, trebuie să suni câteodată la 3 să afli ce s-a întâmplat. Eu cred că sistemul are obligaţia ca fiecare pacient conştient să cunoască cine este medicul curant, aparţinătorii să ştie, să cunoască cine este medicul curant", a afirmat deputatul UDMR.
DEclarația fără mască de la minutul 01.19.00.
El a transmis premierului să reformeze sistemul sanitar.
"Domnule prim ministru, nu suntem împotriva guvernării liberale, dar nu putem să trecem neobservat peste lipsa reformelor sustenabile ale sistemului sanitar, capabile să asigure în mod real, pe zi ce trece, dar măcar pe săptămână ce trece, nu numai senzaţia, dar şi în realitate siguranţa că în cazul complicaţiilor COVID-19 sistemul va fi în stare să salveze vieţi şi, astfel, să le asigure suportul tehnic şi profesional necesar de a nu opri iarăşi şcolile repornite şi economia repornită… Permiteţi-mi să vă zic, cu tot respectul, vă rog folosiţi-vă de această oportunitate de COVID-19 să reformaţi sistemul sanitar", a mai spus Vass Levente.
Citește: Ponta nu poartă mască în Parlament