10.000 lei amendă la Mega Image pentru reclamă mincinoasă. Au găsit prețuri mai mici la concurență

DE Alex Darvari | Actualizat: 05.10.2023 - 01:18
10.000 lei amendă la Mega Image pentru reclamă mincinoasă. - Foto: Facebook
10.000 lei amendă la Mega Image pentru reclamă mincinoasă. - Foto: Facebook

Mega Image SRL a fost amendată pentru practici comerciale înşelătoare, după ce comisarii au găsit produse similare la preţuri mai mici în alt supermarket.

SHARE

Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) au controlat în august anul trecut activitatea Mega Image. La acea dată, în magazinele companiei se derula o campanie intitulată „Preţ mic garantat”. Regulamentul propriu al campaniei atesta faptul că produsele marcate cu această referinţă aveau preţul mai mic de la cel al produselor marcă proprie ale altor operatori economici.

10.000 amendă dată la Mega Image pentru reclamă mincinoasă

Comisarii CRPC au constatat că lucrurile nu stăteau însă aşa. Mega Image oferea spre vânzare „Salată de ton italiană Delhaize” de 250 grame la preţul de 10,99 lei. Un produs similar, „Salată de ton italiană Carrefour”, de acelaşi gramaj, costa însă doar 9,39 lei.

Conform legii, practicile comerciale înşelătoare sunt cele care conţin informaţii false, induc în eroare sau sunt susceptibile a induce în eroare consumatorul mediu. Amenda pentru astfel de practici pleacă de la 5.000 de lei, dar poate urca şi până la 100.000 lei. Comisarii CRPC au apreciat că oferirea spre vânzare a salatei de ton la un preţ cu 1,6 lei mai mare decât produsul similar al concurenţei se încadrează în această categorie maximă.

Citește mai mult pe ziaruldeiasi.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te