24 de persoane au murit de COVID în 24 de ore. Una dintre ele avea sub 40 de ani

DE Alex Darvari | 11.07.2020 - 13:10

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă că au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 32.079.

SHARE

 De asemenea, 24 de persoane - între care şi una cu vârsta între 30 şi 39 de ani, au decedat, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.871. De asemene, 406 pacienţi cu test pozitiv au fost externaţi la cerere. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 838.953 de teste şi au fost testate 493.858 de persoane.

”Până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienţi vindecaţi şi 1.793 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare şi 406 pacienţi externaţi la cerere cu test pozitiv”, conform raportului transmis sâmbătă.

Până astăzi, 1.871 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.07.2020 (10:00) – 11.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 de decese (16 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Botoşani, Braşov, Buzău, Dolj, Galaţi, Maramureş, Bucureşti, Olt, Prahova şi Sibiu. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

23 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidităţi.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 698 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 239 de pacienţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 838.953 de teste şi au fost testate 493.858 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 400 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.017 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.738 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 242.880 de lei.

 În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.104   de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 157 au fost declaraţi vindecaţi: 135 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te