„Vineri la ora 16, începe maratonul vaccinării în București.
Prin colaborarea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Primăria Capitalei și ASSMB vor fi deschise non-stop 50 de puncte de vaccinare în două locații centrale din Capitală – Sala Palatului și Biblioteca Națională. Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare, începând de vineri la ora 16 și până luni la ora 8.00”, a anunțat Nicușor Dan.
Primarul a menționat că împreună cu STB, Primăria Generală a convenit să extindem și noaptea circulația autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 și 368, pentru a facilita transportul bucureștenilor la centrele de vaccinare și înapoi spre casă.