80 de milioane de euro - investiţia din PNRR pentru clădirea nouă a Spitalului din Bistriţa. Aceasta va avea alte 15 specialităţi medicale în plus, faţă de cele deja existente la unitatea spitalieră năsăudeană.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vizitat şantierul noului corp de clădire al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, construit cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ocazie cu care a susţinut că aceasta este cea mai avansată investiţie din sănătate, cu şanse să fie terminată cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în contract.
80 de milioane de euro - investiţia din PNRR pentru clădirea nouă a Spitalului din Bistriţa
"Va fi vorba despre primul spital care va fi finalizat cu fondurile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, aici, la Bistriţa. Este extraordinar.
Între cele peste 20 de proiecte care se află în derulare, acesta este cel mai avansat şi sunt convins că la termenul acela, de la jumătatea anului 2026, deja aici, la Bistriţa, se va lucra şi noi totdeauna am căutat să ajutăm autorităţile locale care au interes pentru protejarea sănătăţii comunităţii de care răspund", a declarat Rafila.
Citeşte şi: Se construieşte Spitalul Sectorului 6, pe bani europeni
Ministrul a anunţat şi o finanţare de aproximativ 2 milioane de euro pentru laboratorul unităţii spitaliceşti de la Bistriţa, astfel încât acesta să devină complet automatizat şi să fie reduşi la jumătate timpii pentru obţinerea rezultatelor analizelor.
În cursul săptămânii trecute, Ministerul Sănătăţii a aprobat şi noua structură a SCJU Bistriţa, ca urmare a extinderii cu noul corp de clădire, aceasta urmând să includă 15 specialităţi medicale noi.
Citeşte şi: România, cuprinsă în planul UE pentru "spitalul paneuropean". Cum va funcționa sistemul
Managerul spitalului, Gabriel Lazany, a precizat că în curând vor începe concursurile de angajare pentru că va fi nevoie, în plus, de aproximativ 60 de medici, la care se adaugă personal sanitar mediu şi auxiliar.
Potrivit lui Lazany, structura noului corp de clădire este finalizată în proporţie de 97%, iar compartimentarea în proporţie de aproximativ 40%, conform Agerpres.
SCJU Bistriţa beneficiază de o alocare din PNRR de circa 400 de milioane de lei, pentru noul corp de clădire, reabilitarea energetică a clădirii principale, modernizarea pavilioanelor existente, dotarea cu aparatură medicală şi digitalizarea spitalului.