Amânat ca urmare a blocajului politic, rezidențiatul va avea loc pe 8 decembrie

DE Octavia Constantinescu | 30.10.2019 - 10:32
Inquam Photos
Inquam Photos

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de modificare a ordonanţei care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că, în 2019, cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului.

SHARE

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009. Astfel, proiectul introduce, printre altele, prevederi în sensul ca cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul 2019 să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului. Această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate, anunță Agerpres.

În forma actuală a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei.

Cifra de şcolarizare va fi cel puţin egală cu numărul absolvenţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară.

Pentru anul 2019, prin derogare, concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te