Oricât de mult i-am iubi, e bine să știm că, în anumite cazuri, delicioșii cartofi devin toxici. Un celebru medic a transmis un avertisment îngrijorător referitor la consumul de cartofi.
Dr. Samuel Choudhury, medic generalist din Singapore, susține că două tipuri de cartofi sunt cu adevărat periculoase. Cartofii încolțiți și cei verzi conțin o toxină potențial mortală.
Anumite tipuri de cartofi pot dăuna sănătății. La ce trebuie să fim atenți atunci când îi consumăm
Într-un clip postat pe Instagram, medicul explică faptul că petele verzi de pe cartofi indică prezența solaninei, o toxină care poate provoca simptome digestive, halucinații, paralizie și, în cele mai grave cazuri, moarte.
Dr. Choudhury spune că toxina menționată anterior poate fi prezentă și în mugurii care se formează pe cartofii expuși la lumină și umiditate timp îndelungat.
În videoclipul postat pe Instagram, medicul a relatat cazul Mariei Harless, o tânără din Denver, Colorado, care a pregătit un piure din cartofi verzi. După ce a consumat preparatul, s-a culcat. În toiul nopții, americanca s-a trezit acuzând dureri puternice de cap și stări de vomă, scrie Daily Mail
Citește și: Mihaela Bilic: câte cafele sunt prea multe? Limita zilnică și beneficiile ascunse ale licorii magice
Ajunsă la Urgențe, medicii au constat că femeia se intoxicase cu solanină.
„Solanina este o neurotoxină provenită din cartofi, dar nu din cartofi normali. Cartofii verzi și cei încolțiți nu sunt dintre cei normali. Când consumi o cantitate mare de astfel de cartofi, te poți confrunta cu simptome precum diaree, vărsături, dureri de cap, ritm cardiac neregulat. În cazurile grave, survine moartea”, a explicat dr. Choudhury.
Medicul a relatat și cazul unei familii care și-a pierdut doi membri care au mâncat cartofi toxici. În cazul celor două persoane, solanina le-a fost fatală.
„Într-un caz, o familie de șapte persoane a ajuns o familie de cinci, așa că dacă vezi așa ceva, îți recomand să fii precaut și să îi arunci în compost și să cumperi alții noi”, a povestit medicul.
Citește și: Mihaela Bilic recomandă: alimentul care, consumat zilnic, ajută la combaterea asteniei de toamnă
Care sunt condițiile optime de depozitare a cartofilor
Atunci când nu sunt păstrați în condiții optime, adică la răcoare, la întuneric și feriți de umiditate, cartofii încolțesc și încep să se înverzească.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor precizează că doza de solanină care devine toxică este de circa 1 mg pe kilogram de greutate corporală. Totuși, dacă cartoful este tare iar mugurii sunt mici, îndepărtarea acestora de pe suprafața cartofului poate ajuta la eliminarea toxinei.
Este recomandată, de asemenea, decojirea cartofilor pentru a preîntâmpina otrăvirea cu solanină, deoarece substanța este concentrată în zona aflată chiar sub coajă.