Asistentă medicală de la Urgențe, concediată după ce a înjurat pacienții

DE Alex Darvari | Actualizat: 06.09.2022 - 11:41
Spital Urgențe - FOTO: Spital Tulcea
Spital Urgențe - FOTO: Spital Tulcea

O asistentă medicală din secţia de Pediatrie a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Focşani a fost sancţionată cu desfacerea contractului de muncă

SHARE

Ea ar fi avut un comportament nepoliticos şi o atitudine necorespunzătoare faţă de pacienţi, a informat, marţi, unitatea medicală.

"Având în vedere plângerea scrisă înregistrată la sediul unităţii, ţinând cont de caracterul repetat al abaterii disciplinare al asistentei medicale, aceasta fiind anterior sancţionată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare similare, (...), nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la art. 66 din Regulamentul (spitalului - n.r.), precum şi atitudinea necorespunzătoare şi comportamentul nepoliticos şi necivilizat faţă de pacienţi constituie abatere disciplinara gravă, (...) asistenta medicală din secţia pediatrie a fost sancţionată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu data de 6 septembrie", au precizat reprezentanţii conducerii unităţii medicale.

Conducerea spitalului judeţean a subliniat că toleranţa unităţii faţă de cadrele medicale care manifestă astfel de comportamente faţă de pacienţi este zero.

Plângerea a fost făcută de părinţii unui copil de 11 luni care, în noaptea de 17 iulie 2022, au ajuns la UPU Pediatrie şi au fost întâmpinaţi de asistenta de garda care ar fi avut faţă de aceştia un limbaj suburban şi un comportament inadecvat pentru un cadru medical.

Conducerea unităţii medicale din Focşani a demarat o anchetă al cărui rezultat a fost desfacerea contractului de muncă pentru asistenta în cauză. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te