Radu Mirică era unul dintre cei mai apreciați chirurgi ai Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București. Aceeși sursă mai precizează că Radu Mirică ar fi decis să-și pună capăt zilelor după ce ar fi avut unele certuri mai dure cu soția.
După absolvirea facultății, el a devenit medic rezident la Spitalul Clinic de Urgență ”Sf Ioan” din București, iar un an mai târziu și-a început studiile doctorale cu dr. Leon Zagrean, șeful Catedrei de Fiziologie și Neuroștiințe. În paralel, el a început să susțină cursuri pentru studenții anului 2 de la Facultatea de Medicină.
Citește și: VIDEO Svante Pääbo a luat Premiul Nobel pentru Medicină. A descoperit un nou strămoș al omului
De asemenea, el a obținut o specializare pe chirurgie metabolică (a obezității), iar în mai 2022 a obținut un atestat de studii suplimentare pe disciplina endoscopie digestivă diagnostică, la Ministerul Sănătății.
De ce s-a sinucis
Radu Mihail Mirică a ales, totuși, să-și pun capăt zilelor într-un mod violent, aruncându-se în gol de la un etaj superior al unui bloc din zona Mega Mall.
Cu numai câteva secunde înainte să se arunce în gol, acesta i-ar fi trimis soției un mesaj, în care a încercat să-i explice de ce consideră că sinuciderea este cea mai bună soluție. Bărbatul ar fi avut remușcări după ce și-a înșelat soția, iar certurile nu mai conteneau.
„În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani”, a transmis Poliția Capitalei, în cursul zilei de joi.
Conform Gândul, medicul suferea de o depresie pronunțată din cauza unor probleme de familie.