Şeful statului a aprins o candelă şi s-a recules câteva momente în faţa altarului improvizat în faţa clubului în memoria victimelor incendiului din 30 octombrie 2015.
Miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, șeful statului a declarat: „Cu siguranţă că lucrurile s-au schimbat şi am învăţat ceva, cel puţin politicienii mai responsabili au învăţat ceva de aici. Vineri se împlinesc cinci ani de la tragedia de la Colectiv şi (...) exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit".
Pe 14 octombrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect potrivit căruia cheltuielile aferente oricăror tratamente, în ţară sau străinătate, ale persoanelor a căror stare de sănătate a fost afectată în urma incendiului de la Clubul Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătăţii pe toată durata vieţii acestora.
64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid.