Copii luați de la sânul mamei în maternitate din cauza COVID. Explicațiile medicilor de la Iași

DE Alexandru Pop | 02.11.2020 - 11:33
Mamă și prunc/FOTO: ziaruldeiasi.ro
Mamă și prunc/FOTO: ziaruldeiasi.ro

După naştere, mamele care au fost depistate pozitiv nu au voie să-şi ţină în braţe copilul şi nici să-l alăpteze. "Este destul de stresant şi faptul că nu pot să îşi vadă copilul după ce au născut, ci abia când sunt negative la test”, spune dr. Răzvan Socolov.

SHARE

De la începutul pandemiei, la Maternitatea „Elena Doamna”, care a fost unitate medicală desemnată să preia pacientele depistate pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2, au fost tratate aproximativ 100 de paciente. Dintre acestea, 39 de paciente au fost gravide care au născut, fiind 33 de operaţii de cezariană şi doar şase naşteri naturale.

Pe lângă aceste cazuri, maternitatea şi-a continuat activitatea medicală obişnuită, având aproximativ 2.000 de internări şi 750 de naşteri, aici fiind incluse şi cele ale pacientelor COVID.

Primul caz de pacientă COVID a ajuns în spital la finalul lunii martie, când unitatea medicală se confrunta cu probleme, angajaţii maternităţii protestând atunci în curtea spitalului spunând că nu au echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te