VIDEO David Popovici, ambasadorul campaniei #NuTeAscunde, o campanie de conștientizare a epilepsiei

DE Adrian Costin | Actualizat: 17.10.2022 - 15:02

David Popovici se implică într-o campanie de conştientizare şi îi îndeamnă pe cei care au fost diagnosticaţi cu epilepsie să meargă la medic, să îşi monitorizeze starea de sănătate, să facă analizele de care e nevoie şi să nu se ascundă pentru că în joc e viaţa lor.

SHARE

Cel mai rapid înotător al lumii îi îndeamnă pe oameni să meargă la medic, să își verifice starea de sănătate, să își facă analize și să meargă pe prevenție decât pe tratarea bolilor, după ce acestea s-au instalat în organism.

Marele campion s-a dat chiar pe sine exemplu, povestind cum, în copilărie, dincolo de scolioză, a suferit și de convulsii febrile, care s-ar fi putut transforma în ceva grav.

"Eu sunt aici pentru a sublinia cât de importantă e până și o simplă vizită la medic, ce poate însemna și cum îți poate schimba viața. Eu când eram mic am avut convulsii febrile, nu este nimic prea grav, numai că s-ar fi putut transforma în ceva grav, dacă părinții mei nu ar fi urmat sfatul unor specialiști și să-i fi dus către direcția corectă. Și anume, la medic. Pentru a asculta și pentru a cere niște sfaturi pertinente de unde trebuie", a spus campionul David Popovici, ambasador al campaniei #NuTeAscunde, o campanie de conștientizare a epilepsiei.

Convulsiile febrile sunt manifestari de tip epileptic care apar la copiii cu varsta cuprinsa intre sase luni si cinci ani intr-un context febril (temperatura corpului de peste 38 grade Celsius). Majoritatea convulsiilor febrile apar la copiii cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 luni.

Acestea nu reprezintă parte componentă a sindromului epileptic, copiii cu astfel de manifestări prezentând risc diminuat de a dezvolta în viitor o astfel de patologie.

Cât de important este tratamentul 

Tratamentul este piatra de temelie pentru controlul epilepsiei. Aproape 70% dintre persoanele care au epilepsie obțin un control al crizelor dacă urmează medicația recomandată de un medic specialist. 

Identificarea factorului  declanșator care a dus la o criză a fost raportată de 89,8% dintre pacienți și 85,5% dintre aparținători.

Cei mai frecvenți factori declanșatori au fost raportați ca fiind oboseala, stresul și privarea de somn.

26% dintre pacienți au declarat că pot să prevină apariția de noi crize, cele mai comune tehnici fiind: odihna, medicația și relaxarea.

Medicii susțin că, din păcate, în ţara noastră mulţi pacienţi cu epilepsie nu acceptă diagnosticul şi refuză tratamentul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te