Director medical la Matei Balș: Sezonul rece cu infecţii respiratorii, o întoarcere la normalitate

DE Bianca Iosef | Actualizat: 04.01.2023 - 14:14
Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu- Foto: MEDIAFAX
Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu- Foto: MEDIAFAX

Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu, afirmă că numărul de infecţii respiratorii va fi în continuare mare în ianuarie şi februarie, iar această situaţie reprezintă "o întoarcere la normalitate" după trei ani de pandemie cu noul coronavirus.

SHARE

"Lunile ianuarie şi februarie mă aştept să fie de aceeaşi intensitate. Probabil că echilibrul va veni undeva din martie, când vom mai avea cazuri de gripă, dar lucrurile vor arăta categoric mai bine. Discuţia cu epidemia este strict pe criterii epidemiologice. Ţine de număr, ţine de intervalul de timp în care apar cazurile de gripă. Ceea ce mi se pare relevant este în felul următor - indiferent dacă va fi sau nu epidemie de gripă, oricum vom avea şi SARS-Cov-2 în continuare şi alte viroze. Numărul de infecţii respiratorii va fi categoric mare, lucru care se vede din statistici.

Este clar că vom avea în aceste două luni. Partea bună este că modalitatea prin care previn aceste infecţii respiratorii este comună - indiferent că vorbesc de gripă, de SARS-CoV-2 sau de alte infecţii virale cu diferenţa că la gripă am puterea de a mă vaccin antigripal şi a face o prevenţie efectivă, cum pot să o fac şi la SARS-CoV-2. La alte infecţii virale nu pot", a afirmat Marinescu, miercuri.

Citește și: România are a 19-a cea mai complexă şi sofisticată economie din lume. Am depășit Olanda și Polonia

Potrivit acestuia, sezonul rece cu infecţii respiratorii este "o întoarcere la normalitate", după trei ani de pandemie cu noul coronavirus.

Citește și: Diagnosticate cu gripă aviară, 15 lebede au fost găsite moarte pe iazul de Acumulare Fălticeni

"După părerea mea, sezonul rece cu infecţii respiratorii este o întoarcere la normalitate, după trei ani de pandemie. Să ne aducem aminte că pre-pandemie aveam astfel de sezoane complicate. Elementele pe care le avem în plus ar fi două. Şi anume faptul că avem infecţii cu SARS-CoV-2 în continuare. Este o subraportare. Nu trebuie să ne uităm doar la datele prezentate. Sunt forme uşoare, dar avem în continuare infecţii cu SARS-CoV-2. Şi doi - circulaţia virusurilor gripale şi a altor virusuri în afară de SARS-CoV-2 în cei trei ani de pandemie a fost mult redusă. Şi atunci, în interacţiunea cu microorganismele, în momentul de faţă oamenii se vor infecta într-o mai mare măsură", a arătat medicul.

Adrian Marinescu susţine că reîntoarcerea elevilor la cursuri va duce la creştere circulaţiei virusurilor.

"Cu siguranţă că da (începerea şcolii va înlesni transmiterea - n.r.). Este de aşteptat să crească circulaţia virusurilor. Trebuie prudenţă şi să luăm în calcul, fără să fie un capăt de ţară, că lucrurile acestea, se vor întâmpla. Faptul că va creşte numărul de infecţii nu înseamnă că vor fi severe. Cei mici de cele mai multe ori fac forme uşoare", a precizat Marinescu.

El recomandă, în acest context, evitarea zonelor aglomerate, a contactului cu persoanele simptomatice, purtarea măştii în mijloacele de transport şi alte spaţii aglomerate, dar şi respectarea normelor de igienă.

"Sunt lucrurile pe care toţi le ştim şi le-am învăţat în cei trei ani: să evităm zonele aglomerate, mai ales dacă sunt nearisite, mijloacele de transport, evitarea contactului cu o persoană care are simptomatologie acută. În momentul în care eu am simptomatologie acută mă izolez, nu merg în colectivitate, este vorba de copii. Adultul nu va merge la locul de muncă. Pentru a reduce transmiterea într-o oarecare măsură. Este vaccinare, sunt regulile de igienă, este faptul că masca nu trebuie să fie gândită ca o restricţie, dar este o modalitatea prin care pot să previn. Tocmai în spaţiile închise, în locurile neaerisite, mă refer inclusiv la mijloacele de transport", a spus medicul, scrie Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te