Potrivit medicilor, săptămâna trecută a fost depistată pozitiv cu COVID - 19 o asistentă de la Spitalul CFR Timişoara, care a şi fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Luni, au fost testate pozitiv alte două cadre medicale şi trei pacienţi, toţi având forme uşoare sau fiind asimptomatici.
Cum Spitalul CFR avea un pavilion dedicat pacienţilor infectaţi cu coronavirus, fiind spital suport pentru COVID 19 în pandemie, s-a luat decizia ca toţi cei confirmaţi să fie internaţi acolo şi nu au mai fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase.
Cei internati la Spitalul CFR se află sub supravegherea a patru doctori de la Spitalul ”Victor Babeş”, aşa cum s-a convenit luni după-amiaza cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş.
În cursul zilei de marţi sunt aşteptate rezultate pentru alte teste făcute unor angajaţi şi pacienţi din cadrul Spitalului CFR Timişoara.