Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, instituția care supraveghează raportările, spune, pentru Newsweek România, că motivul nu e că unitățile sanitare nu au pregătite paturi, dar, la un spital, persoana responsabilă a fost bolnavă și, prin urmare, nimeni nu a mai raportat nimic, iar la alte două spitale - „au fost erori de software, au făcut ei ceva”.
De fapt, în județul Alba sunt în prezent amenajate 22 de paturi ATI pentru pacienții cu coronavirus în stare critică și toate sunt ocupate, a declarat, pentru Newsweek România, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea.
22 de paturi și-a și asumat Alba, în Planul Național de Reziliență față de recrudescența COVID-19, că va face pentru pacienții cu coronavirus în stare critică. Alexandru Sinea, director la DSP Alba, a mai precizat, pentru Newsweek România, că spitalele mai pot crește numărul de paturi dacă va fi necesar, menționând că mai sunt încă 25 de paturi ATI pentru celelalte specialități.
O problemă cu care se confruntă Alba, ca și alte județe, este numărul mic de medici anesteziști: în Alba sunt 18 medici anesteziști, dar numai 13 se pot ocupa de bolanvii COVID, ceilalți fiind peste 65 de ani și cu boli cronice.
22 de paturi ATI pentru COVID la Alba, toate ocupate
Alexandru Sinea, director executiv DSP Alba: Dintr-o eroare de raportare în platforma alerte.ms de către spitale jud Alba apărea cu zero paturi COVID ATI. Într-adevăr, ne-am autosesizat și noi și am solicitat spitalelor să îndrepte această eroare.
În prezent, în județul Alba sunt operaționale 22 de paturi - 16 la Spitalul Municipal Aiud, patru la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și două paturi la Spitalul Municipal Blaj, toate fiind ocupate. În condițiile în care vor exista solicitări la nivelul județului și forme severe care vor impune locuri noi pentru bolnavii de ATI vom găsi soluții și vom crește numărul acestor locuri, astfel încât fiecare caz să fie tratat corespunzător.
Newsweek România: De ce a existat eroarea asta de raportare?
Alexandru Sinea: La unul din spitale, din informațiile mele, persoana care trebuia să raporteze a avut o problemă de sănătate, ceva acut și a fost un decalaj – o problemă de sănătate, i-am spus: „în regulă, putem oricare să ne îmbolnăvim, dar trebuie să avem un înlocuitor, ca să facem raportările corespunzătoare”. Persoana, între timp, și-a revenit și a fost desemnată încă o persoană care să preia din aceste atribuții. Asta s-a întâmplat la Spitalul Municipal Aiud și bineînțeles că am aflat si eu ulterior. La celelalte spitale, cred că a fost o eroare de software, au greșit ei ceva, sâmbătă s-a remediat.
Citește și: Iată cum ucide birocrația în pandemie: zeci de paturi ATI stau nefolosite la Iași | Newsweek Romania
Newsweek România: Când a început operaționalizarea acestor paturi?
Alexandru Sinea: Operaționalizarea a început la începutul lunii septembrie, cu creșterea numărului de cazuri, am început treptat, cu șase paturi, apoi încă patru, am ajuns la 10, apoi încă patru ... așa cum este prevăzut și în Planul de Reziliență față de recrudescența cazurilor COVID, noi am deschis respectând acel plan. Nu le-am putut deschide pe toate dintr-o dată.
Noi avem și 25 de paturi ATI non-COVID la nivelul județului, pentru că avem resurse foarte limitate din punctul de vedere al medicilor anesteziști, a trebuit să facem gardă ATI COVID la Spitalul Municipal Aiud, prin detașarea a doi medici de la alte spitale și prin efectuarea unui grafic de gărzi și de către medicii de la alte spitale. A tebuit să ne organizăm noi medicii ca să asigurăm garda și pentru COVID și non-COVID.
Newsweek România: Și puteți extinde numărul de paturi dacă va fi necesar?
Alexandru Sinea: Dacă va fi necesar, da, la acest moment fncționăm la capacitate, dar așa cum s-a întâmplat în valul3, cînd în primăvară aveam undeva la 20 de paturi aprobate și le-am extins până la 28 de paturi.
Nu putem să lăsăm oamenii să nu primească asistența medicală, așa ceva este imposibil.
Newsweek România: Câți medici anesteziști sunt în județ?
Alexandru Sinea: Avem 18 medici anesteziști, dar doar 13 pot să facă gărzi și să activeze pe zona ATI COVID. De ce? Pentru că ceilalți – unii au peste 65 de ani, alții au contraindicații medicale puternice, boli cronice, nu le putem pune viața în pericol. Cei mai mulți fac prin rotație la Spitalul Municipal Aiud, unde avem cel mai mare număr de paturi ATI destinat bolnavilor COVID. Așa s-a întâmplat și în toamna anului trecut, așa s-a întâmplat și în primăvară.
Luni, în România există 1.311 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19, iar 1.218 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
Din cele 93 de paturi ATI neocupate, 24 sunt pentru pacienții cu COVID, iar celelalte 69 de paturi sunt pentru pacienții cu alte afecțiuni care s-au contaminat și cu coronavirus.