Potrivit anchetatorilor, în perioada 2 - 17 mai 2022, managerul general interimar al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ, dr Dan Dorin Morenciu, prin intermediul Mariei Luminiţa Rozoschi, Gladior Andronache şi Ionuţ Doarbeş, ar fi pretins şi primit de la 12 suspecţi câte 4.000 euro de persoană pentru a fi declaraţi admişi la un concurs pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar, ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată în instituţia mai sus menţionată.
Citește și: Cotația barilului a scăzut cu 10% de la începutul lunii iunie. Prețul carburanților crește continuu
"Suma totală de 48.000 euro solicitată în condiţiile de mai sus ar fi fost remisă inculpatului Morenciu Dan Dorin de către suspecţii Rozoschi Maria Luminiţa şi Andronache Gladior în data de 17 mai 2022, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamţ", precizează un comunicat de presă al DNA.
Potrivit documentelor văzute de Newsweek România, în cadrul Serviciului de Ambulanță un ambulanțier primea salariu de 1.000 de euro. Managerul care a luat șpaga avea un salariu de 20.000 de lei la care se adăuga suma de 8.000 lei spor condiții vătămătoare.
Suspecţilor li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Citește și: VIDEO Tupeu maxim: Jaf armat la un târg de artă în Olanda, în fața vizitatorilor șocați
În acest dosar, fostul managerul interimar al SAJ Neamţ, dr Dan Morenciu, a fost arestat preventiv pe 20 mai, după ce cu două zile înainte a fost prins în flagrant în timp ce primea o mită de 40.000 euro.
Banii au fost daţi, prin intermediul a două asistente şefe, de mai multe persoane pentru a fi declarate admise la concursul ce viza ocuparea unor posturi pe perioadă determinată în cadrul SAJ Neamţ.
"La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul SJA Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale", arată anchetatorii, arată Agerpres.
În acest dosar au fost puse sub acuzare de luare de mită şi cele două asistente şefe - Maria Luminţa Rozonschi şi Elena Preda - care sunt plasate în arest la domiciliu după ce au fost 30 zile arestate preventiv.
Totodată, 13 persoane sunt acuzate de procurorii DNA pentru infracţiunea de dare de mită după ce ar fi dat sume cuprinse între 5.000 şi 6.000 euro pentru a fi declarate admise la concurs.
În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.