Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc în bănci. În București, incidența a trecut de pragul de 1 la mia de locuitori, iar în Ilfov a ajuns la 1,19,cea mai mare din țară.
La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență prin care se va decide obligativitatea purtării măștilor de protecție pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ.
„Știm că în momentul în care începe școala fizic se produc aglomerări, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Părinții își așteaptă copiii, staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor, potrivit Digi24.
Ca măsură de prevenție și de siguranță sanitară este necesară purtarea măștii de protecție în jurul școlilor pentru a evita transmiterea virusului.
Citește și: Miliardară la 30 de ani, ruinată la 34 de ani. Cum a pierdut banii tânăra comparată cu Steve Jobs
Suntem pe o pantă ascendentă, astăzi am depășit 1 la mie, deci este necesară această măsură”, spune prefectul Capitalei, Alin Stoica.
Potrivit acestuia, măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, astfel încât această regulă să fie respectată.