O nouă abordare, utilizată cu succes pentru prima dată pentru a ghida tratamentul pacienților cu cancer pediatric recidivat.
Cercetătorii au dezvoltat o abordare funcțională pentru medicina de precizie care vizează cancerul prin combinarea testelor genetice cu o nouă modalitate de testare a medicamentelor individuale pe mostre de tumori.
Metoda care ar putea revoluționa modul în care este tratat cancerul. A fost utilizată cu succes
Rezultatele studiului clinic au fost publicate joi, în revista Nature Medicine.
Această abordare combinată, dezvoltată de Diana Azzam, cercetător în domeniul cancerului la Universitatea internațională din Florida, Statele Unite, a fost utilizată cu succes pentru prima dată pentru a ghida tratamentul pacienților cu cancer pediatric recidivat, în colaborare cu First Ascent Biomedical și dr. Maggie Fader de la Centrul pentru cancer și Institutul pentru boli ale sângelui din cadrul spitalului pediatric Nicklaus din Miami.
Potrivit rezultatelor, 83% dintre copii au prezentat îmbunătățiri, inclusiv un băiețel, în vârstă de 8 ani, a cărui leucemie recidivată a fost tratată cu succes prin noua abordare ghidată de Azzam.
„Rezultatele sunt importante, deoarece cancerul care revine este mult mai greu de tratat. Să vedem îmbunătățiri la 83% dintre pacienți este incredibil de promițător”, a declarat Azzam, profesor asistent de științe ale sănătății mediului la Colegiul pentru Sănătate publică și asistență socială FIU Robert Stempel și membru al consiliului de administrație al Societății pentru medicina funcțională de precizie, care a condus studiul.
„Acesta ar putea fi modul în care am putea transforma cancerul într-o boală controlabilă”.
Aproximativ 2 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer în Statele Unite în fiecare an, potrivit Institutului Național de Cancer. Se așteaptă ca aproape 30% (peste 600.000) dintre acești americani să moară.
Abordare revoluționară
Abordarea de pionierat a dr. Azzam are câteva avantaje față de procesele existente în medicina de precizie, inclusiv rezultate mai rapide și mai multe opțiuni de tratament pentru medici.
Abordarea presupune prelevarea unei mostre de sânge sau de tumoră și îmbogățirea și procesarea celulelor canceroase în laborator într-un mod care seamănă foarte mult cu modul în care acestea ar crește în mod normal în organism.
Apoi, cancerul este expus la peste 120 de medicamente aprobate de autoritatea americană de reglementare în domeniul sănătății, FDA,, inclusiv la medicamente împotriva cancerului și non-cancerigene.
Aceste medicamente pot fi, de asemenea, testate în diverse combinații recomandate de echipa clinică, pentru a fi identificate cele mai bunemai care pot distruge cancerul. Întregul proces durează aproximativ o săptămână.
„Abordarea laboratorului Azzam elimină presupunerile și oferă o listă a celor mai eficiente medicamente cu care oncologul poate lucra”, a declarat decanul Colegiului Stempel, Tomás R. Guilarte, care este, de asemenea, unul dintre autorii articolului publicat în Nature Medicine.
Potrivit acestuia, abordarea accelerează înțelegerea cu privire la ce tratamente împotriva cancerului funcționează cel mai bine pentru pacienți și nevoile lor specifice.
Noua abordare a ajutat un pacient pediatric să ajungă la remisie. Ar putea revoluționa modul în care este tratat cancerul?
La vârsta de 3 ani, Logan Jenner a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută. A primit chimioterapie și transplant de măduvă osoasă. Cancerul a revenit 14 luni mai târziu.
Medicul oncolog al băiețelului l-a înscris în studiul clinic.
„Ceea ce este unic este faptul că este ușor și rapid să obținem rezultate asupra celui mai optim regim de tratament, astfel încât să putem acționa rapid”, a declarat medicul oncolog al băiatului, dr. Fader, care este angajat la Servicii medicale KIDZ și îngrijește pacienții de la spitalul pediatric Nicklaus.
„Acest lucru este important, deoarece vorbim despre un copil cu cancer a cărui stare se agravează pe zi ce trece”.
Rezultatele testelor au dezvăluit ce combinație de medicamente ar putea funcționa bine pentru copil. La fel de valoroase, rezultatele au indicat faptul că Idarubicina, cunoscută pentru că provoacă toxicitate cardiacă la doze foarte mari, ar putea fi eliminată fără a avea un impact asupra eficacității tratamentului.
„În acest studiu de fezabilitate, am reușit să arătăm că ceea ce funcționează în laborator funcționează și pe tumora unui pacient”, a declarat dr. Azzam într-un comunicat al universității din Florida.
Citește mai multe pe 360medical.ro.