Noi proteste în sănătate. Medicii acuză guvernul de lipsă de onestitate

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 08.02.2024 - 18:58
Sindicatele din Sănătate au ieșit din nou în stradă Foto: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România
Sindicatele din Sănătate au ieșit din nou în stradă Foto: Federația “Solidaritatea Sanitară” din România

Medicii au ieșit din nou în stradă. Sute de angajați din sănătate își cer din nou drepturile în stradă. Oamenii vor drepturile salariale promise de guvern

SHARE

Angajații din sănătate pichetează Ministerul Sănătăţii și Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Ei spun că sunt nemulțumiți față de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea din data de 5.02.2024. 

În cadrul acelei întâlniri reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la aşteptările legitime ale angajaţilor din sănătate, exprimate prin revendicări, ci şi lipsită de onestitate”, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor.

Noi proteste în sănătate. Medicii acuză guvernul de lipsă de onestitate

Sindicaliștii spun că decizia de continuare a protestelor a fost determinată de comportamentul „lipsit de onestitate” faţă de angajaţii din sănătate, de „refuzul onorării angajamentelor” pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor de anul trecut faţă de membrii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” şi de absenţa dorinţei de-a satisface restul revendicărilor.

Citește și: Noi proteste în Sănătate. Sute de medici amenință cu greva generală. Au fost chemați la discuții

„Deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că „s-au înţeles” să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, spun cadrele medicale, conform Digi 24.

 Medicii cer creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajaţi din Sănătate cu cel puţin 25% în 2024, acordarea integrală a drepturilor salariale prevăzute de Legea 153/2017, incluzând raportarea coeficienţilor de ierarhizare la salariul minim pe economie aflat în plată, raportarea sporurilor la salariul aflat în plată, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază, acordarea indemnizaţiei de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie aflat în plată, adoptarea proiectului de lege a salarizării - anexa pentru Sănătate negociat cu Ministerul Sănătăţii în forma stabilită cu partenerii sociali şi aplicarea grilelor de salarizare stabilite prin raportare la salariului minim pe economie aflat în plată.

Citește și: Cine e profesorul de filosofie care scoate medicii în stradă. „Ascunde” venituri de 230.000 lei

De asemenea, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” solicită finalizarea negocierii clauzelor, procedurilor şi anexelor conform obligaţiilor convenite în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector Sănătate 2023 - 2025, incluzând transpunerea şi aplicarea Anexei nr. 13, adoptarea măsurilor de creştere a calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate şi de creştere a calităţii actului medical, acestea incluzând măsuri precum recunoaşterea îndeplinirii anticipate a stagiului de cotizare, introducerea conciliatorilor specializaţi în conflictele individuale de muncă din sectorul sănătate, echivalarea competenţelor asistentelor medicale absolvente de şcoală postliceală.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te