„Am elaborat formula pentru Picături homeopate pentru gripă corona (COVID-19).
Profilactic se iau de două ori pe zi câte 10 picături.
Curativ, în caz de simptome, se iau 5 picături din oră în oră. Când simptomele sunt puternice, se pot lua şi din 10 în 10 minute câte 5 picături.
Conţin şi remedii moderne, cum este interferon homeopat alfa şi gamma, remediile geniului epidemiei oscilo, influenzinum şi multe altele.
Formula, complexismul poate preveni majoritatea cazurilor, iar în caz de îmbolnăvire să face o formă mai uşoară şi care trece rapid fără complicaţii. Nu are efecte adverse, majoritatea ingredientelor sunt aprobate FDA (Food and Drug Administration, Sanepidul din SUA)”, anunță Adrian Cacovean, care se prezintă ca medic chirurg, dar care s-a specializat în „specialist în tratamente alopate, homeopate şi acupuncturale”.
Anunțul a stârnit revolta corpului medical, în condițiile în care cercetătorii nu au descoperit încă un tratament pentru coronovirus, mai multe soluții fiind abia în faze preliminare de testare.
Cunoscutul medic Vasi Rădulescu consideră că astfel de practici trebuie stopate imediat.
„ Așa ceva nu e posibil, nu în vremurile astea cumplite, nu, refuz să cred! Ar trebui să fie caz PENAL direct”, a scris doctorul Vasi Rădulescu.
„Specialistul” în tratamente homeopate a mers însă și mai departe și susține că a inventat tincturi „personalizate”.
Pentru leacul fals, indidivul cere 50 de lei pentru 50 de ml. Ulterior, acesta a șters anunțul.
Specialiștii vă recomandă să urmăriți doar recomandările oficiale în ceea ce privește eventuale tratramente privind coronavirus.