„Niciun pacient nu va avea de plătit coplată sau contribuţie personală sau cum vreţi să o denumiţi atunci când va avea o afecţiune inclusă în programele de sănătate. (...)
Încercăm să înlesnim accesul la aceste servicii incluse în programele naţionale de sănătate cât putem de mult. Tot încercăm în zilele acestea să explicăm că nu liberalizăm şi nu privatizăm sistemul sanitar. Nu vindem nicio locaţie, nicio instituţie sanitară nu se vinde. Nu privatizăm nimic", a spus Adela Cojan.
Ea a amintit că a fost iniţiat un master plan în domeniul oncologiei, care va cuprinde, pe lângă prevenţie şi medicină curativă, şi monitorizare şi recuperare.
"Tocmai de aceea, pentru principalele două mari afecţiuni care influenţează în mod extrem de important şi preponderent tabloul morbidităţii şi mortalităţii din ţara noastră, cele două mari afecţiuni fiind bolile cardiovasculare şi patologia oncologică, s-a regândit modul de finanţare, în sensul decontării unor servicii medicale complexe, integrate, care să acopere tot ceea ce înseamnă managementul de caz pentru fiecare pacient cu afecţiuni incluse în aceste două mari programe de sănătate.
Prin urmare: pentru programul de oncologie, faptul că până acum s-au tratat, s-au decontat sume foarte importante de bani pentru investigaţiile imagistice de înaltă performanţă, pentru tratamentele chimio-terapice, pentru tratamentele radio-terapice în special pentru stadiile 3-4 ale acestor cancere, indiferent de localizări, dorinţa noastră este ca de acum să schimbăm paradigma, să încercăm să asigurăm accesul pacienţilor la aceste servicii imagistice de înaltă performanţă astfel încât depistările şi la noi în ţară în ceea ce priveşte cancerele să se producă în stadii 0, 1, 2, astfel încât şi noi să avem o rată de supravieţuire asemănătoare cu a celor din ţările din Europa de Vest", a arătat Adela Cojan.