Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,91 %
Marcel Ciolacu 19,18 %
99,86 %
Elena Lasconi 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Soluții pentru a fuma cu mai puține riscuri

DE Newsweek România | Actualizat: 03.08.2018 - 08:10

Istoria utilizării tutunului în diferite forme sau amestecuri datează din antichitate. Unii mayași, de exemplu, fumau frunze de tutun, șamanii foloseau tutunul în ritualuri, iar, mai târziu, medicii otomani prescriau elixire pe bază de tutun.

SHARE

Însă, începând cu jumătatea secolului XX, odată cu creșterea exponențială a consumului de tutun prin arderea sa în țigarete și a numărului deceselor cauzate de inhalarea de substanțe nocive, fumatul a devenit un adevărat „inamic public“. 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că, în momentul de față, la nivel global, aproximativ un miliard de oameni se expun riscului fumatului tradițional și că, deși în ultima vreme s-a observat o scădere a ponderii fumătorilor în unele state, asistăm la o creştere a numărului de fumători în altele. Ceea ce înseamnă că, în ciuda interzicerii fumatului în locurile publice și a altor campanii împotriva fumatului, numărul fumătorilor rămâne relativ constant. 

Moira Gilchrist

Prin urmare, în lupta împotriva fumatului tradițional se deschid noi fronturi. OMS insistă asupra unei politici de toleranţă zero privind orice formă de consum de nicotină. Dar, cum o serie de studii realizate de specialiști și cercetători de renume arată că nicotina nu este principala cauză a îmbolnăvirilor, ci procesul de ardere a tutunului, autoritățile din Marea Britanie sau Japonia, de exemplu, au dat o șansă noilor tehnologii. Astfel, au inclus în strategiile lor anti-fumat utilizarea de produse alternative pe bază de nicotină, dar care nu ard tutunul, pentru fumătorii înrăiți care nu au reușit să se lase prin metodele utilizate până în prezent.

„Cei mai mulţi sunt de părere că ar trebui să se opteze pentru variante mai puţin periculoase. Tehnologia deja există. Dar este foarte important să le comunicăm fumătorilor că au şi variante mai bune, mai puţin dăunătoare, precum ţigările electronice sau produsele din tutun încălzit. Studiile efectuate arată că dispozitivele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă produc cu până la 95% mai puține substanțe nocive decât ţigaretele clasice“, a explicat Moira Gilchrist, vicepreşedintele responsabil cu comunicarea publică şi ştiinţifică al Philip Morris International, pentru Newsweek România. 

„Fumatul ucide, nu nicotina“

Nicotina este un stimulent utilizat de milioane de oameni la nivel global, care dă dependență, dar nu se află pe lista substanțelor cancerigene a Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului (IARC). 

Problema nicotinei este că provoacă și mai multă dependență în combinație cu alte substanțe degajate în procesul de ardere al țigărilor clasice. Altfel, farmaciile, de exemplu, nu ar mai avea voie să comercializeze produse pe bază de nicotină, precum plasturi sau gumă de mestecat. 

Brad Rodu, profesor american de origine română la Universitatea Louisville din Kentucky și cercetător la James Graham Brown Cancer Center, a declarat pentru Newsweek România că: „după o experiență de aproape 25 de ani în lupta împotriva cancerului și a fumatului, concluzia este că nicotina creează dependenţă ca şi cafeina, dar nu este nocivă. Fumatul este cel care ucide. Am văzut mulți oameni murind pentru că au fumat și nu au fost capabili să se lase la timp.

Încă din 1994, am început să public studii în care sugeram că, pentru fumătorii care nu reușesc să se lase, ar fi mai sănătos să treacă la produse alternative pe bază de tutun pentru a-și lua doza de nicotină. În total, am publicat peste 60 de studii și lucrări științifice despre reducerea riscului expunerii la tutun, dar alternative viabile mai sigure la țigările tradiționale au început să apară abia în anii 2007-2008. 

Imediat ce am început să studiez țigările electronice, am descoperit că acestea pot fi alternative mult mai sigure pentru fumători. Iar recent, au apărut și dispozitivele care nu ard tutunul, ci îl încălzesc. Acestea oferă aproape aceeași experiență și satisfacție fumătorilor ca și țigările clasice, dar furnizează doza de nicotină căutată fără fumul dăunător“. 

„Nu sunt fumător, nu am fumat nicio­dată, dar nu-mi luați cafeaua de dimineață. Într-o mare măsură, nicotina și cafeina se aseamănă, au cam aceleași proprietăți. Ne fac să socializăm, de exemplu, ne binedispun, ne creează o senzație de plăcere, ne relaxează… Ziua nu este la fel, dacă nu îmi beau cafeaua. Dar, nici nicotina, nici cafeina, nu provoacă intoxicații. Nu au dezavantajele alcoolului sau al altor droguri. Ambele pot fi consumate fără probleme. Creeză dependență, însă nu provoacă nicio boală specifică. Problema fumătorilor este că dau foc tutunului și inhalează fumul care, pe lângă nicotină, conține șapte mii de alți compuși chimici toxici. Prin urmare, orice alternativă, Snus (produs din tutun folosit în Suedia, de exemplu), țigară electronică sau dispozitiv care încălzește tutunul și nu îl arde, este mai puțin periculoasă decât țigara clasică“, a explicat Brad Rodu.

Brad Rodu

Spre finalul interviului, Brad Rodu ne-a povestit că, teoretic, ar fi trebuit să-l cheme Radu. „Bunicul și bunica mea au emigrat în Statele Unite în 1906. Numele lor era Radu, un nume destul de comun în România. Dar funcționarii din SUA, când au auzit numele, au scris în documente greșit, Rodu.
Așa că, atunci când tatăl meu a terminat facultatea, pe toate documentele scria Rodu. Și, așa a rămas. Sunt foarte mândru de originile mele românești“, a povestit acesta. Iar în încheiere a ținut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește situația fumătorilor din România. „Conform statisticilor, bărbații din România fumează foarte mult.
Dacă ne uităm la rata mortalității din Uniunea Europeană, aceasta indică bine câți oameni fumează, cancerul de plămâni fiind pe prima poziție. De la Nord la Sud, cei mai mulți fumători se află în Europa Centrală și de Est. România se află pe locul cinci în UE după numărul de fumători raportat la populaţie, conform datelor OMS la nivelul anului 2013. De aceea, sunt foarte interesat de reducerea numărul de fumători în România“, a spus Rodu, subliniind că „dacă aș fi factor decizional, aș permite produsele alternative la țigaretele clasice pe piață și i-aș lăsa pe fumători să fie informați și să aleagă. Multe autorități promovează politici de toleranță zero față de consumul de nicotină, dar, în fiecare an, doar circa 5% dintre fumătorii renunţă la fumat. Uneori ei renunţă şi se apucă iar. Pentru unii, însă, este extrem de greu să renunţe definitv la fumat și trecerea la o alternativă i-ar putea ajuta“. 

„Alternativele la fumat sunt mai sigure decât țigările“

Newsweek România a vorbit despre problema fumatului și alternativele la țigările clasice și cu Gerry Stimson, un avocat, profesor emerit la Imperial College din Londra și director al Centrului de Cercetare a efectelor drogurilor asupra sănătății din Marea Britanie, care se ocupă de politicile de sănătate publică legate de fumat încă de la începutul anilor 1980. De exemplu, Gerry Stimson s-a numărat printre autorii interzicerii fumatului la bordul avioanelor în Canada, măsură care, apoi, a fost preluată și aplicată în întreaga lume.
De asemenea, el a fost printre artizanii interzicerii fumatului în lifturi, magazine și alte spații publice, jucând un rol important în lupta globală împotriva fumatului. În paralel însă, Gerry Stimson s-a ocupat și se ocupă de găsirea unor soluții pentru reducerea riscurilor la care se expun cei care continuă să fumeze, deoarece, încă din anii 1970, s-a stabilit că oamenii care fumează se îmbolnăvesc din cauza fumului și nu din cauza nicotinei. Problema a fost și este modul de „livrare“ a dozei de nicotină prin arderea tutunului.

„Ca și în cazul accidentelor de mașină sau a incendiilor, riscurile se pot reduce prin aplicarea unor politici raționale bazate pe știință. Când vorbim despre țigări și nicotină, este clar că putem reduce dramatic riscurile prin evitarea inhalării fumului generat de arderea tutunului.
Fumul este problema. Pot fi văzute rezultate, de exemplu, în Norvegia, unde, prin trecerea la Snus, procentul femeilor care fumează a scăzut de la 30% în 2001, la 1% în 2017. În Japonia, după introducerea pe piață a dispozitivelor care încălzesc și nu ard tutunul, vânzările de țigări clasice au scăzut cu aproximativ 30%“, a explicat Gerry Stimson.
Totuși, specialistul a recunoscut că nu există studii îndelungate, dar a punctat că tehnologia actuală permite obținerea unor date extrem de detaliate. „Știm cu siguranță ce conține aburul emis de țigările electronice și dispozitivele care încălzesc tutunul în loc să-l ardă. Există suficiente studii și date de bază, nu e nevoie să treacă 20 de ani. Sigur, mai sunt elemente pe care nu le știm.
Dar se poate spune că știm suficient pentru a spune că aceste alternative sunt mai sigure decât țigările. Știm că este mai sigur să cobori pe scări, decât să sari pe geam. Știm că este mai bine să mergi pe autostradă în ultimul model de SUV al constructorului renumit pentru siguranța modelelor sale, Volvo, decât să rulezi pe o motocicletă fără cască. Și exemplele pot continua… Nu avem nevoie de noi experimente pentru a demonstra știința de bază, legile fizicii sau ale chimiei“, a conchis Gerry Stimson.

Uitându-ne la datele OMS, care arată că peste un miliard de oameni sunt în pericol din cauza fumului de țigară, putem spune că vom putea salva sute de mii de vieți dacă ne concentrăm pe eliminarea acestuia, a concluzionat avocatul. „Autoritățile nu ar trebui să se teamă de tehnologie, trebuie să treacă peste frica de nou. Mulți privesc alcoolul, tutunul sau noxele mașinilor ca pe o problemă morală, nu ca pe una de sănătate, așa că promovează abstinența. De asemenea, există și multă reticență față de noile tehnologii, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, și în domeniul siguranței auto, cu adoptarea centurii de siguranță. La acea vreme, începuseră fel de fel de polemici, de genul «dacă o mașină se blochează pe șinele de tren și pasagerii nu pot ieși pentru ca sunt legați în centuri». Nu s-a cedat, s-a acționat rational, chiar dacă nu existau studii clare, și astăzi centurile de siguranță au salvat viețile a milioane de oameni“, a subliniat Gerry Stimson.

Totodată, avocatul a vorbit și despre faptul că autoritățile nu ar trebui să se teamă că vor pierde banii din taxele și accizele aplicate țigărilor. „Vor pierde bani pe termen scurt, dar, pe termen lung, vor câștiga, populația devenind mai puțin expusă. Ar trebui să existe un sistem de taxare diferențiat, la fel cum s-a întâmplat, de exemplu, la trecerea de la benzina cu plumb la cea fără plumb sau, acum, cu mașinile eco. Benzina cu plumb, mai dăunătoare, a fost taxată suplimentar. În cazul automobilelor eco, electrice sau hibride, autoritățile din multe țări au eliminat taxele pentru a încuraja populația să facă schimbarea. Același tip de politică ar trebui aplicată și în cazul alternativelor mai puțin dăunătoare la țigaretele clasice“, a mai estimat Stimson, pentru Newsweek România. 

„Am fost printre autorii interzicerii fumatului. Dacă cineva face ceva care seamănă cu fumatul, dar nu este atât de dăunator, de ce să aplicăm aceleași reguli? Patronii și clienții ar trebui să poată să aleagă, așa cum se întamplă în cazul barurilor cu muzică dată la maximum și al cafenelelor cu muzică clasică în surdină“, a punctat avocatul, adăugând că pentru reducerea riscurilor fumatului sunt suficienți patru pași, pași urmați, de exemplu, cu succes de Marea Britanie. 

„Când te uiți la factorii care pun în pericol viața, precum tutunul, drogurile, alcoolul sau condusul mașinii, focusul principal este pe reducerea acestora. Și există doar patru lucruri care se pot face: 

1. Să convingi oamenii să nu facă deloc lucrul respectiv; 

2. Să-i convingi pe cei care fac lucruri periculoase să pună Stop; 

3. Să reduci riscurile indirecte, convingând oamenii să nu facă lucrul respectiv, pe principiul «Nu bei alcool și te urci la volan»;

4. Să înveți oamenii să aleagă ce este mai bun, dacă tot vor să facă un lucru periculos. De exemplu, un motociclist să aleagă pentru cursă cel mai bun echipament și cea mai bună cască. De condus, tot va conduce… Utilizând aceste patru elemente obții o sinergie. Marea Britanie a înțeles aceste lucruri și le pune în practică. Autoritățile rulează campanii în care le spun oamenilor că vaparea este mult mai puțin dăunătoare decât fumatul tradițional, pe lângă campaniile tradiționale împotriva fumatului și ajutarea fumătorilor să se lase definitiv. Ca avocat vă spun, cadrul legislativ este foarte important. Inovarea trebuie susținută pentru ca tranziția către produse mai puțin dăunătoare să aibă loc cât mai repede“, a explicat Gerry Stimson. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te