Cercetătorii au folosit date de la 900 de pacienţi care sufereau de cancer din Statele Unite, Canada şi Spania.
Ei au comparat rata mortalităţii acestora la 30 de zile după diagnosticul confirmat de COVID-19.
"Mortalitatea la 30 de zile din toate cauzele a fost de 13%, peste dublul mortalităţii medii din lume raportate de (universitatea) Johns Hopkins", a declarat pentru AFP Toni Choueiri, oncolog la Institutul pentru tratarea cancerului Dana-Farber şi coautor al studiului.
Confirmând concluzii deja cunoscute, cercetătorii au stabilit, de asemenea, ca factori de deces agravanţi avansarea în vârstă, sexul masculin, prezenţa unor antecendente medicale şi dependenţa de tutun.
Chimioterapia şi alte tratamente anti-cancer efectuate în cele patru săptămâni examinate nu au avut niciun efect asupra curbei deceselor.
Autorii studiului au conchis că pacienţii cu o stare generală bună pot continua un tratament pentru cancer adecvat, în pofida COVID-19.
Pe de altă parte, pacienţii cu o sănătate fragilă sau care suferă de un cancer avansează semnificativ ar trebui să cântărească riscurile continuării tratamentului oncologic, susţin cercetătorii, conform Agerpres.