Medicul nutriționist Mihaela Bilic a explicat care sunt fructele consumate de români, în special în timpul verii, care pot îngrășa cel mai mult.
Top 3 fructe consumate de români, în special vara, care îngrașă mult. Cireșele, în topul listei
Aceste fructe delicioase pot fi consumate în cantități mici pentru a nu afecta silueta.
„Cărțile de nutriție nu se modifică așa rapid precum ingineria genetică și industria alimentară. Nu mai există cireșe nedulci, fără gust. Într-un top al fructelor care îngrașă, cireșele sunt în top trei, alături de pepeni și struguri”, a declarat Mihaela Bilic în cadrul emisiunii „Doctor de Bine”, conform Știrile ProTv.
Medicul a spus că pepenele roșu îngrașă foarte tare, mai ales atunci când este consumat în cantități mari. Ea a explicat că ficatul nu poate suporta mai mult de zece grame de fructoză pe zi, iar excesul este transformat în grăsimi.
Citește și: Fructele sunt periculoase pentru sănătate? Pot avea efecte negative asupra organismului
„Din păcate, nu putem consuma fructoză prin efort fizic. Nicio celulă nu funcționează cu fructoză. Dacă depășim 10 grame de fructoză într-o zi, ficatul nu are ce să facă cu ea și o transformă în grăsime. Trebuie să avem conștientizarea că, deși fructele sunt bune și naturale, în cantitate mare, ele îngrașă”, a explicat Bilic.
Cu toate acestea, există și fructe „prietenoase cu silueta”, precum ar fi căpșunile.
Citește și: Care sunt fructele a căror coajă nu trebuie consumată sub nicio formă? Pot pune sănătatea în pericol
„Chiar se spune că au și efect afrodiziac. Le putem mânca și cu suta de grame, și cu jumătate de kilogram, și cu un kilogram”, a adăugat medicul nutriționist.